Antena 3 CNN Sport Încă o medalie de aur pentru România! Cătălin Chirilă, campion european la canoe simplu, la Munchen

Încă o medalie de aur pentru România! Cătălin Chirilă, campion european la canoe simplu, la Munchen

Canoistul român Cătălin Chirilă a câştigat medalia de aur în proba de canoe simplu pe distanţa de 1.000 de metri de la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Munchen.

de Andreea Ştefan    |   

Cătălin Chirilă, în vârstă de 24 de ani, a condus cursa pe aproape toată durata ei, încheind traseu cu timpul de 3:49.681.

Pe locul 2 s-a clasat cehul Martin Fuksa, urmat de italianul Carlo Tacchini.

”A fost o cursă foarte grea. Mai greu decât mă așteptam. Prima parte am controlat cursa, iar finish-ul a fost foarte greu. 

Mi-am dorit să-l înving din nou pe Martin Fuksa, o legendă în canoe. Pe podium, când am urcat, m-am gândit la domnul Ivan. Medalia îi este dedicată memoriei lui.

Mâine va fi crunt pentru mine. Nu este proba mea favorită, dar am muncit mult şi sper să reușesc şi acolo o medalie”, a declarat campionul pentru TVR 1.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a transmis și el un mesaj după victoria lui Cătălin Chirilă.

”Ce an incredibil are sportul românesc! 

Campionul nostru mondial, Cătălin Chirilă, a devenit și campion european la canoe simplu 1000m. Felicitări, Cătălin! Ești un urmaș demn al marelui Ivan Patzaichin! Felicitări și antrenorilor Florin Popescu și Petre Condrat!”, a tranmis Novak.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române