Antena 3 CNN Actualitate Creşterea alocaţiilor, amânată până la 1 august. Ce explicaţii a oferit Ludovic Orban - VIDEO

Creşterea alocaţiilor, amânată până la 1 august. Ce explicaţii a oferit Ludovic Orban - VIDEO

Copiii vor primi alocaţii dublate cel mai devreme de la 1 august, a decis Guvernul.

Premierul Ludovic Orban a anunţat că, deocamdată, Executivul nu are banii necesari, dar că speră să rezolve situaţia odată cu rectificarea bugetară din această vară.

''Efortul bugetar necesar pentru a a susţine o nouă dublare a alocaţiilor, practic a doua dublare în 2019, este de peste 6 miliarde, asta în condiţiile în care bugetul pe anul acesta trebuie să facă faţă unor creşteri ale cheltuielilor cu pensiile şi salariile datorate legilor aflate în vigoare. Sigur că noi ne dorim creşterea alocaţiilor şi vom creşte alocaţiile. De altfel, alocaţiile au şi crescut de la 1 ianuarie, ca urmare tot a unui proiect de lege iniţiat de noi şi care a instituit un mecanism de creşterea anuală a alocaţiei pentru recuperearea pierderii puterii de cumpărare prin inflaţie'', a explicat premierul Ludovic Orban.

Creşterea alocaţiilor, amânată până la 1 august. Ce explicaţii a oferit Ludovic Orban

 

Subiecte în articol: Ludovic Orban alocaţii copii explicatii
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic