Antena 3 CNN Actualitate Educație Echipa de robotică "CNapSys" a elevilor din Sălaj a luat premiul I pentru cel mai frumos robot la o competiţie de prestigiu din SUA

Echipa de robotică "CNapSys" a elevilor din Sălaj a luat premiul I pentru cel mai frumos robot la o competiţie de prestigiu din SUA

G.M.
2 minute de citit Publicat la 10:12 10 Iun 2026 Modificat la 10:12 10 Iun 2026
Echipa de robotică "CNapSys" a elevilor din Sălaj a luat premiul I pentru cel mai frumos robot la o competiţie de prestigiu din SUA. FOTO Facebook CNapSys- connect in an intelligent way

Echipa de robotică "CNapSys" a Colegiului Naţional "Silvania" din Zalău a câştigat Premiul I pentru designul robotului, miercuri, în prima zi a competiţiei internaţionale "Cowtown Invitational Premier Event", desfăşurată în Fort Worth, Texas (SUA).

Pe lângă trofeul acordat pentru estetică şi atenţia la detalii, tinerii din Sălaj, care reprezintă România la acest eveniment de prestigiu, au reuşit să obţină trei victorii din cele patru meciuri oficiale disputate pe terenul de joc în runda inaugurală.

"Bucuria a fost şi mai mare atunci când am primit Premiul I pentru cel mai frumos robot, o recunoaştere a creativităţii, atenţiei la detalii şi pasiunii pe care am pus-o în fiecare etapă a realizării lui", au transmis membrii echipei, miercuri, într-o postare pe contul de Facebook.

Potrivit acestora, rundele oficiale i-au ajutat să îşi perfecţioneze strategiile şi să îşi consolideze spiritul de echipă.

Performanţa din deschiderea turneului a fost completată de trecerea cu succes a inspecţiei tehnice riguroase şi de susţinerea interviului în faţa juraţilor, unde elevii au prezentat parcursul tehnic din acest sezon şi valorile echipei.

"Cowtown Invitational Premier Event" este o competiţie de robotică de nivel internaţional organizată în formatul "FIRST Tech Challenge", reunind la start 48 de echipe de elită din întreaga lume.

Evenimentul este conceput ca o experienţă similară unui Campionat Mondial, oferind tinerilor oportunitatea de a concura la cel mai înalt nivel tehnologic, într-un mediu axat pe inovaţie în ştiinţă şi tehnologie (STEM).

Membrii echipei "CNapSys" au ajuns în Texas la începutul acestei săptămâni, după o pregătire intensă sprijinită de comunitatea locală, sponsori, mentori, profesori şi părinţi.

Pentru reprezentanţii judeţului Sălaj urmează restul meciurilor oficiale de calificare dintr-un total de opt programate pentru fiecare echipă, tinerii continuându-şi parcursul pentru accederea în fazele superioare ale competiţiei din Statele Unite. 

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole