Guvernul ceh a interzis utilizarea oricărui produs al startup-ului chinez de inteligență artificială DeepSeek în administrația de stat, în urma unui avertisment transmis de autoritatea națională pentru securitate cibernetică, scrie Euronews.
Premierul ceh, Petr Fiala, a declarat că această decizie a fost luată ca măsură preventivă, după ce experții în securitate au semnalat riscuri legate de accesul neautorizat la datele utilizatorilor, întrucât compania DeepSeek este obligată, prin legislația chineză, să coopereze cu autoritățile de stat de la Beijing.
Măsura vine în contextul unor decizii similare luate și de alte state, precum Italia, care a blocat accesul la chatbotul DeepSeek în ianuarie, sau Australia, care a adoptat măsuri restrictive privind tehnologia chineză.
Recent, un oficial german în domeniul protecției datelor a cerut Apple și Google să elimine aplicația DeepSeek din magazinele virtuale, pe fondul acelorași îngrijorări legate de confidențialitate.
Nu este pentru prima dată când Praga se distanțează de tehnologia provenită din China: în 2018, autoritățile din Cehia au renunțat la echipamentele și software-ul companiilor Huawei și ZTE, în urma unor avertismente similare de securitate.
Compania DeepSeek a fost fondată în 2023, în Hangzhou, China, și a lansat primul său model lingvistic AI în același an.