Nu trebuie să fii milionar ca să cânți la un Stradivarius, ci doar să ai un intermediar cu buzunare adânci. Filantropi și investitori din întreaga lume se asociază pentru a cumpăra instrumente de milioane de dolari și a le încredința celor mai buni muzicieni, fie prin împrumuturi pe termen nelimitat, fie prin adevărate „ipoteci muzicale”, scrie The New York Times.
De aproximativ jumătate de an, Amihai Grosz cântă la unul dintre cele mai valoroase instrumente muzicale din lume: viola Stradivari „Macdonald”. Când a luat-o prima dată în mâini, nu i-a venit să creadă cât de mare era diferența.
„Mi s-a deschis o ușă spre un sunet complet nou”, spune Grosz. „Sunetul era atât de elegant și atât de magic”.
Grosz, născut în Israel, este prim-violist al Filarmonicii din Berlin și cântă la violă de la vârsta de cinci ani. El spune că a cânta la Macdonald a fost „o fantezie” și că nu și-a imaginat niciodată că un asemenea instrument va ajunge în mâinile lui.
Cu toate acestea, acum îl are, printr-un împrumut pe termen nelimitat din partea Stretton Society, o organizație nonprofit din Berlin care pune instrumente cu coarde rare la dispoziția celor mai buni interpreți. Societatea, înființată în 2021, reunește o rețea internațională de filantropi care caută să potrivească instrumentele de excepție cu muzicienii care pot profita cel mai mult de ele.
Piața instrumentelor cu coarde de top a crescut puternic începând cu anii 1970 și a atins un punct culminant în 2011, când vioara Stradivarius „Lady Blunt” a fost vândută pentru suma record de 15,9 milioane de dolari, la casa Tarisio Auctions din Londra.
„Asta a aprins cu adevărat piața”, spune Tim Ingles, co-director al Ingles and Hayday, un comerciant de instrumente muzicale și casă de licitații cu sediul la Londra.
Astăzi, majoritatea violelor Stradivarius se află în colecții private sau în muzee. Macdonald este una dintre puținele la care se cântă în public.
Totuși, după cum a subliniat Ingles, iubitorii de muzică ce cumpără instrumente preferă să le vadă folosite decât să adune praf.
„Mulți colecționari consideră că e nedrept ca instrumentele lor să fie ținute sub pat sau în seif”, spune el.
Găsirea instrumentului potrivit este adesea esențială pentru succesul unui muzician.
„Este mai mult decât un partener”, spune Grosz. „Este o parte din sufletul tău”.
Pentru cei care vor să împrumute instrumente, au apărut noi organizații de sprijin, precum Fundația Muzicală Sasakawa din Japonia, Fundația pentru Instrumente Muzicale din Țările de Jos și Stradivari Trust din Anglia.
Unele sunt pur filantropice, în timp ce altele implică investitori care se asociază pentru a cumpăra un instrument pentru un muzician, în schimbul unui câștig financiar pe termen lung.
Potrivit lui Ingles, randamentul investiției este, de regulă, în medie de 3-7% pe an, în funcție de durata împrumutului. Iar dacă instrumentul ajunge să fie asociat cu un muzician celebru, acest lucru poate crește și prețul la care va fi vândut ulterior, a adăugat el.
Fundația pentru Instrumente Muzicale din Țările de Jos, o organizație nonprofit, împrumută instrumente în valoare de la aproximativ 10.000 de dolari până la 4 milioane de dolari unor muzicieni aflați la început de carieră, în funcție de nevoile acestora.
„Oferim instrumente fie până când ajungi în momentul în care îți poți cumpăra propriul instrument”, spune Frits Schutte, responsabilul colecțiilor fundației, „fie până găsești o altă modalitate de a împrumuta un alt instrument de top”.
Stradivari Trust, înființat în 1985, le-a pus la dispoziție instrumente unor muzicieni precum Nigel Kennedy și Natalie Clein pentru perioade de până la 20 de ani, investitorii contribuind cu sume între 5.000 și 50.000 de dolari la costul acestora.
„Este, practic, o ipotecă muzicală”, spune președintele organizației, Colin Smithers, „iar muzicianul are la final posibilitatea să-l răscumpere”.
În urmă cu câțiva ani, un fond numit Strumenti i-a oferit tinerei violoniste americane Ava Pakiam șansa de a alege dintre mai multe viori de top. Ca parte a procesului, a putut să le compare sunetul fără să știe care este care.
„Chiar și faptul că am avut ocazia să le încerc pe toate a fost o nebunie, o experiență unică în viață”, spune Pakiam, care are acum 16 ani.
În cele din urmă, a ales o vioară J.B. Vuillaume din 1871, evaluată la aproximativ 335.000 de dolari. Strumenti a reunit un grup de investitori, printre care și părinții lui Pakiam, care au cumpărat părți din vioară. Acum, tânăra repetă pentru a interpreta Concertul pentru vioară al lui Ceaikovski alături de Filarmonica Națională din Washington, în martie.
Stretton Society pornește de la instrumente și încearcă să le găsească perechea muzicală potrivită. Stephan Jansen, unul dintre fondatori, știa că Grosz cânta de aproximativ 20 de ani la o violă Gasparo da Salò din 1570 și că ar putea căuta un instrument mai bun.
Grosz era „artistul firesc și desemnat căruia să i-o arătăm primul”, spune Jansen.
Macdonald are o reputație extraordinară: a fost construită de celebrul meșter italian Antonio Stradivari, la Cremona, în 1719, în ceea ce este considerată perioada sa de aur. Și-a primit numele de la al treilea baron Macdonald, Godfrey Bosville, un aristocrat scoțian care a deținut-o în anii 1820.
Deși atelierul Stradivarius a produs sute de viori, a creat doar un număr mic de viole, iar dintre acestea au supraviețuit până astăzi doar în jur de douăsprezece.
La Macdonald a cântat multă vreme renumitul Peter Schidlof, din Cvartetul Amadeus. După moartea lui, în 1987, viola a stat într-un seif timp de 27 de ani, până când Sotheby’s a scos-o la vânzare cu o estimare de 45 de milioane de dolari. Atunci nu a fost vândută.
În 2025, Stretton Society a cumpărat-o prin Tarisio, într-o tranzacție privată, la un preț „de peste 30 de milioane de dolari”, potrivit lui Jansen.
Luna trecută, Grosz spunea că încă se obișnuiește cu viola, la care nu se mai cântase de zeci de ani.
„Are nevoie de o șansă să se trezească”, spune Grosz, „iar eu o ajut să se trezească. Primești un instrument sincer și poți să-ți modelezi sunetul în el”.
