Primăria Capitalei atrage atenția că deratizarea nu poate rezolva de una singură problema șobolanilor dintr-un oraș, menținerea curățeniei și responsabilitatea fiecărui cetățean fiind la fel de importante, scrie Agerpres.
Potrivit unei postări publicate marți pe pagina de Facebook a Municipalității, Compania Municipală Eco Igienizare are un plan anual de deratizare, care stabilește numărul de tratamente în funcție de locație.
Până acum, au fost aplicate tratamente în piețe, târguri și cimitire, este în curs tratamentul pe terenurile asociațiilor de proprietari, la locuințele sociale și în parcările de reședință, iar în prezent se lucrează la spațiile de agrement din domeniul public. Pe lângă tratamentele programate, Municipalitatea intervine punctual ori de câte ori este nevoie, în urma sesizărilor cetățenilor. În total, în tot Bucureștiul există circa 140.000 de cutii negre.
„Deratizarea, oricât de bine ar fi făcută, nu poate rezolva singură problema. Şobolanii sunt atraşi de sursele de hrană şi de locurile unde se pot adăposti. Resturile alimentare aruncate pe stradă, prezenţa gunoiului menajer în zona restaurantelor şi a magazinelor cu profil alimentar, clădirile şi terenurile abandonate, toate acestea favorizează înmulţirea rozătoarelor. Oricâte cutii negre ar fi în zonă, şobolanii nu vor fi tentaţi de produsul raticid din interiorul lor, atâta timp cât găsesc altceva mai bun de mâncare. Aşadar, pentru ca deratizarea să funcţioneze, e necesară menţinerea curăţeniei, gestionarea mai eficientă a deşeurilor, igienizarea clădirilor şi a terenurilor abandonate. E necesar, de asemenea, să nu mai lăsăm la colţ de stradă mâncare pentru porumbei, pentru câini şi pisici”, se mai precizează în postare.
Primăria Municipiului București precizează că salubrizarea intră în atribuțiile primăriilor de sector. Poliția Locală a Municipiului București și polițiile locale de sector intervin atunci când constată nereguli, atât în cazul persoanelor fizice, cât și al celor juridice.
„Aşadar, lupta împotriva şobolanilor nu se câştigă într-o singură zi şi nici printr-o singură măsură. Ci prin intervenţii constante şi respectarea curăţeniei de către fiecare dintre noi. Pentru un Bucureşti mai curat şi mai sigur este nevoie de noi toţi!”, precizează Primăria.