Antena 3 CNN Opinii Remus Pricopie, despre criza politică: Centrul democratic a salvat electoral România. Nicușor Dan face bine căutând moderație

Remus Pricopie, despre criza politică: Centrul democratic a salvat electoral România. Nicușor Dan face bine căutând moderație

Andrei Paraschiv
3 minute de citit Publicat la 15:13 19 Mai 2026 Modificat la 15:13 19 Mai 2026
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie. Foto: Agerpres

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a spus marți că „discuțiile despre formarea noului guvern au început să semene tot mai mult cu un amestec de zvonuri, emoții și improvizații strategice”. Mai mult, el a subliniat că cel mai important lucru este centrul democratic din țară, care „nu participă la înjurăturile politice și nu confundă politica cu stadionul” și care „au salvat electoral România”. „Este corect faptul că președintele Nicușor Dan încearcă, în aceste zile, să identifice o soluție de centru, moderată și funcțională”, a scris el într-un articol din Revista Cultura.

„Discuțiile despre formarea noului guvern au început să semene tot mai mult cu un amestec de zvonuri, emoții și improvizații strategice. Am văzut consultările de ieri. Am văzut și varianta «pe surse» a unui premier tehnocrat, economist FMI. Am văzut și reacțiile unor partide care acceptă, în principiu, ideea unui premier independent, dar cu experiență și cu o bună cunoaștere a realităților politice românești. În același timp, continuă să apară și vocile care împing spre formula PSD+AUR, adică exact «majoritatea» care a dărâmat Guvernul Bolojan.

Au apărut și explicațiile pseudo-strategice: «să-i lăsăm să guverneze, ca să vadă lumea că nu sunt capabili». Alții spun că nu este o tragedie dacă un partid extremist ajunge la putere, pentru că «s-a mai întâmplat și în alte state europene».

Toate aceste argumente arată, de fapt, degradarea culturii politice și a capacității de analiză. Se citește tot mai puțin, comparațiile internaționale sunt făcute superficial, iar judecata bazată pe date și experiență instituțională aproape că a dispărut din toate partidele politice. În locul ei au apărut smuceala, reacția emoțională și setea de putere”, a scris Pricopie.

Astfel, el susține că AUR nu este un partid de „stânga radicală”, ci de extremă dreapta. Exact ca fascismul și legionarismul interbelic.

„Trebuie însă clarificate câteva lucruri simple. AUR nu este un partid de «stânga radicală», cum încearcă unii să sugereze confuz. AUR este un partid de extremă dreapta, exact spațiul ideologic din care s-au născut fascismul și legionarismul interbelic.

Mai mult, AUR nu seamănă cu marile partide conservatoare sau naționaliste din Europa Occidentală. Cu greu găsești în Europa un partid care să combine simultan reflexe fasciste, simpatii pro-ruse, discurs antisemit și anti-european, precum și o retorică antinațională mascată în patriotism agresiv”, a adăugat el.

Mai mult, legat de scandalul PSD-PNL, el face o comparație cu măsurarea glicemiei: „dacă măsori glicemia la 30 de minute după ce ai mâncat tort, evident că valorile vor fi mari. Exact așa funcționează și politica după explozii emoționale, scandaluri și «focuri de artificii» mediatice”.

„Între timp, PSD și PNL încă nu înțeleg suficient de clar că fiecare zi de conflict și blocaj erodează credibilitatea lor ca partide serioase și responsabile. Iar fiecare zi de haos produce un singur câștigător: AUR.

Și încă ceva despre sondaje. Dacă măsori glicemia la 30 de minute după ce ai mâncat tort, evident că valorile vor fi mari. Exact așa funcționează și politica după explozii emoționale, scandaluri și «focuri de artificii» mediatice. Sondajele surprind reacții de moment, nu realități consolidate. Este nevoie de timp pentru ca lucrurile să se așeze”, mai spune rectorul SNSPA.

Remus Pricopie subliniază că cel mai important lucru este centrul democratic din țară, care „nu participă la înjurăturile politice și nu confundă politica cu stadionul”.

„Dar poate cel mai important lucru este altul. În România există încă o masă de aproximativ 4–6 milioane de cetățeni care nu participă la sesiunile zilnice de înjurături politice și nu confundă politica cu stadionul. Sunt oamenii care, în momentele delicate, au salvat electoral România. Ei nu votează instinctiv nici stânga, nici dreapta radicală. Votează centrul, moderația, echilibrul și decizia rațională.

Acest centru democratic a făcut posibilă alegerea lui Nicușor Dan ca președinte al României și a împiedicat accederea la cea mai înaltă funcție în stat a unui candidat asociat discursului extremist, fascist și legionar.

Tocmai de aceea, este corect faptul că președintele Nicușor Dan încearcă, în aceste zile, să identifice o soluție de centru, moderată și funcțională, capabilă să mențină direcția democratică și occidentală a României. Nu radicalizarea și politica resentimentului pot stabiliza țara, ci dialogul, echilibrul și capacitatea de a construi majorități raționale”, a subliniat el.

În încheiere, Remus Pricopie adaugă faptul că „fără centru, democrația devine doar o confruntare între exreme și emoții”.

„Pentru moment, partidele par să se lupte exclusiv pentru consolidarea propriului electorat captiv. Problema este că, în această confruntare permanentă, pierd exact zona care decide viitorul democratic al unei țări: centrul.

Iar fără centru, democrația devine doar o confruntare între extreme, emoții și resentimente. România nu are nevoie de așa ceva. România are nevoie de luciditate, responsabilitate și capacitatea de a construi soluții înainte ca furia să devină politică de stat”, a conchis el.

Citește mai multe din Opinii
» Citește mai multe din Opinii
TOP articole