Antena 3 CNN Actualitate Tragedie fără margini! Nepoata ministrului Sănătății, găsită fără viaţă în locuinţă

Tragedie fără margini! Nepoata ministrului Sănătății, găsită fără viaţă în locuinţă

O tânără asistentă medicală în vârstă de 27 de ani, nepoata ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, a fost găsită decedată în locuinţa sa, marţi seară, potrivit unor surse din cadrul anchetei.

Conform surselor citate, primele informaţii de la faţa locului ar indica o posibilă sinucidere.

Tânăra, angajată la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, unde Sorina Pintea a fost manager înainte de a prelua funcţia de ministru, era căsătorită de puţin timp cu un angajat din cadrul ISU Maramureş.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a postat pe pagina sa de socializare un mesaj de rămas bun.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, a precizat pentru Agerpres, că tânăra a fost găsită fără viaţă, fără urme de violenţă, iar cazul a fost preluat pentru cercetări de o echipă de criminalişti.

"La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost găsite urme de violenţă. Cadavrul femeii a fost transportat la morga spitalului ( SJU) pentru efectuarea necropsiei şi pentru stabilirea cu exactitate a decesului", a precizat Florina Meteş.

Potrivit aceleiaşi surse, imediat după primirea apelului pe numărul unic 112, la faţa locului s-au deplasat un echipaj al SMURD şi al poliţiei.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Sorina Pintea sinucidere
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile