Antena 3 CNN Campanii Drapelul Romaniei Antena 3 duce România în Cartea Recordurilor. Cel mai mare tricolor din lume, la un pas de finalizare

Antena 3 duce România în Cartea Recordurilor. Cel mai mare tricolor din lume, la un pas de finalizare

Antena 3 duce România în Cartea Recordurilor. Cel mai mare tricolor din lume, la un pas de finalizare
12 Apr 2013   •   14:20

Zece zile de când croitoresele de la Fabrica de Steaguri au început munca la cel mai mare drapel din lume. Peste 20.000de metri pătraţi de pânză albastră au fost deja cusuţi. Iar la pânza galbenă se munceşte de zor. Urmează alte zece zile de muncă asiduă în care pânza roşie va trece şi ea tot prin mâini pricepute.

A zecea zi de muncă, iar rezultatele trudei sunt vizibile. Din atelierul de croitorie a dispărut materialul albastru, iar cel galben e aproape gata. O parte din pânza galbenă a fost cusută şi împachetată. Sacii vor fi duşi în depozitul unde e şi materialul albastru.

Munca dificilă începe în momentul în care croitoresele trebuie să îmbine bucăţile uriaşe de pânză. Materialul e mult şi greu de mânuit, dar cu răbdare şi efort, totul e posibil. Atelierul fabricii e mult prea mic, aşa că imediat ce au terminat de cusut bucăţi mari, croitoresele se mută într-o altă încăpere.

La începutul lunii mai steagul trebuie să fie gata, iar România va fi pregătită să intre în cartea recordurilor.

Iniţiativa de a face cel mai mare steag din lume este o continuare  a campaniei "Pe Tricolor e scris Unire" din luna decembrie, anul trecut. Atunci, Antena 3 a împărţit steaguri în cele mai importante pieţe din Bucureşti. Acum, Antena 3 şi FabricadeSteaguri.eu vor face un drapel cu care să se mândrească toată România şi care va fi invidiat de întreaga Europă.


Steagul va fi desfăşurat pe Aerodromul Clinceni şi va fi omologat în GUINNESS WORLD RECORDS™.

Evenimentul va fi realizat în parteneriat cu Rompetrol, Novensys, FabricadeSteaguri.eu, Aeroclubul României, Ministerul Apărării Naţionale, Dinner in the sky şi Caroli.


Cu origini româneşti, Rompetrol are o tradiţie de peste 40 de ani în industria petrolului, diversificându-şi activităţile şi operatiunile în rafinare şi petrochimie, retail, trading şi servicii industriale. Aceasta sustine astfel imaginea si prezenta Romaniei in 13 tari, raspandite peste 3 mari - Marea Neagra, Marea Caspica si Mediterana, dar si trei continente - Europa, Africa si Asia.
In prezent, Grupul Rompetrol este detinut integral de KazMunayGas – compania nationala de petrol si gaze din Kazakhstan.


Caroli, brandul românesc autentic al liderului pe piața de mezeluri din România, se alătură initiativei Antena 3 de a înscrie drapelul României în recordurile lumii omologate de GUINNESS WORLD RECORDS™.





×
Parteneri
Senat: Schimbare importantă în regimul pașapoartelor
x close