Antena 3 CNN › Conferinţe › Conferinţele România Inteligentă › Aproape 40% dintre farmaciile din România sunt la limita profitabilității. Ce soluții propun specialiștii

Aproape 40% dintre farmaciile din România sunt la limita profitabilității. Ce soluții propun specialiștii

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 09:42 21 Oct 2026 Modificat la 09:42 21 Oct 2026
farmacista care cauta in sertar un medicament
Prevenția în farmacii înseamnă eficientizarea costurilor din sănătate. Foto: Getty Images

Extinderea serviciilor de prevenție în farmacii este o măsură necesară, care poate reduce numărul îmbolnăvirilor grave. Astfel, prevenția în farmacii înseamnă eficientizarea costurilor din sănătate, prin reducerea cheltuielilor cu îngrijirea pacienților. De aceea, finanțarea și decontarea serviciilor în farmacii nu înseamnă costuri suplimentare, ci investiții în sănătate. Fiecare pacient cronic monitorizat corect în farmacie înseamnă o spitalizare de urgență evitată.

Aceste obiective majore au fost dezbătute în cadrul conferinței internaționale „Farma Conect – Farmacia și farmacistul, parteneri strategici în sănătate”, organizată de două dintre cele mai importante asociații reprezentative din sectorul farmaceutic, în parteneriat cu Antena 3 CNN.

Ministrul Finanțelor atrage atenția că finanțarea serviciilor de prevenție în farmacii înseamnă o eficientizare a cheltuielilor din sănătate.

„În privința prevenției, noi o vedem ca pe o investiție. Cu cât facem mai multă prevenție și dezvoltăm aceste programe, cu atât vom avea în viitor cheltuieli mai mici și, pe de altă parte, predictibile. De aceea, nu trebuie să subestimăm zona de prevenție, unde, practic, farmaciile sunt un avanpost. Trebuie să luăm foarte în serios această chestiune.

În mod cert, vom avea discuții în perioada următoare, astfel încât să facem ajustările necesare pentru zona de sănătate în finalul anului 2026, dar și să construim pentru 2027 un buget predictibil, serios și solid pentru zona de sănătate”, a explicat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Dezvoltarea serviciilor farmaceutice depinde în mare măsură de asigurarea unei finanțări adecvate.

„Farmacistul este o verigă importantă. Introducerea acestor servicii farmaceutice finanțate, fie de la bugetul de stat, fie din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, presupune o nouă politică de sănătate în România, iar inițiativa acestei schimbări de politică aparține, cu certitudine, Ministerului Sănătății, ca autoritate centrală competentă.

Ne-am gândit că, printr-o mai bună debirocratizare, prin modernizarea digitală și prin accesul la dosarul electronic de sănătate al pacientului, farmacistul poate, cu certitudine, să aducă plusvaloare atunci când discută unu la unu cu pacientul”, a afirmat Larisa Mezinu, președinte interimar al CNAS.

„Ar fi bine ca aceste operațiuni, care ar urma să fie făcute suplimentar de către farmacii, să poată fi sprijinite prin programe naționale finanțate inclusiv din bani europeni. Acești bani europeni ar putea să vină prin planurile ce urmează a fi dezvoltate. Totodată, ne luptăm la nivel european să avem în continuare un program european pentru sănătate”, susține Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European.

Aproape 40% dintre farmaciile din România se află la limita profitabilității.

„Ar trebui cumva să eficientizăm funcționarea unei farmacii, să generăm un profit mai mare în farmacie, ca să putem susține această profesie și să o consolidăm. Și vă dau un exemplu: dacă vinzi un produs inovativ, nou, scump, să zicem că este 6.000 de lei, dar marja farmaciei este de 30 de lei, adică 0,5%, dacă mi-ar spune cineva să fac afacerea asta, i-aș spune: «Mă iertați, dar nu, mulțumesc»”, este de părere Mihai Fugarevici, director general al STADA România.

Potrivit specialiștilor, Ministerul Sănătății ar trebui să elaboreze cât mai curând o nouă metodologie, astfel încât farmaciile să își poată menține activitatea.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close