Antena 3 CNN Coronavirus Primul centru de testare COVID-19 dintr-un aeroport din România va fi deschis la Otopeni: În cât timp vor primi călătorii rezultatul

Primul centru de testare COVID-19 dintr-un aeroport din România va fi deschis la Otopeni: În cât timp vor primi călătorii rezultatul

Centrul va fi amplasat pe aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni unde i-a fost alocat un spațiu special, prevăzut și cu o ușa anti-foc. Călătorii care se vor testa acolo vor primi rezultatul în cel mult șase ore, pentru testele PCR și 20 de minute pentru testele rapide.

Primul centru de testare COVID-19 dintr-un aeroport din România va fi deschis la Otopeni: În cât timp vor primi călătorii rezultatul
de Mia Lungu    |    05 Mar 2021   •   20:07

Înainte de îmbarcare, pentru pasagerii care ajung pe cel mai mare aeroport al țării, e acum o adevărată provocare să găsească un centru de testare și să obțină rezultatul la timp ca să nu piardă avionul.

Călătorii se vor putea testa, începând cu luna viitoare, la doar câțiva pași de terminalul Plecări. Zona aleasă e cu totul specială iar condiția pe care au pus-o reprezentanții aeroportului este ca rezultatul testelor PCS să fie gata în mai puțin de 6 ore.

Două scaune de recoltare vor fi instalate în centrul de testare iar firma care a câștigat licitația trebuie să trimită în 20 de minute rezultatele testelor rapide.

Aeroportul Otopeni va obține doar din chirie 2000 de euro pe zi. Din banii pe care îi câștigă cu fiecare test, firma care a închiriat spațiul va trebui să vireze 5% în contul aeroportului. Când avioanele vor circula normal, se vor face în medie 6000 de teste pe zi.

×
Subiecte în articol: centru de testare COVID-19 aeroport Otopeni
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close