Antena 3 CNN Economic Auto Lanţurile pentru zăpadă pot fi înlocuite cu huse

Lanţurile pentru zăpadă pot fi înlocuite cu huse

Lanţurile pentru zăpadă pot fi înlocuite cu huse
13 Dec 2010   •   10:00

Sistemele antiderapare pentru maşini nu se rezumă doar la clasicele lanţuri. Magazinele de specialitate de la noi vând un set de huse care, o dată monate pe cauciucuri, permit deplasarea prin zăpadă. Partea bună e că se montează în mai puţin de un minut.

Pentru siguranţa în trafic pe timp de iarnă, puteţi opta pentru clasicele lanţuri sau, mai nou, huse pentru cauciucuri. Părerile sunt însă împărţite.

“Se poate monta pe salvări, fiind uşor de pus, scurtează timpul de ajungere la intervenţie”, a declarat inginerul Emil Fratauceanu, director general firmă importatoare.

 


Mecanicul unui service auto susţine că “la zăpada afânată tot lanţurile sunt mai bune”. Husele au însă un avantaj: “în primul şi în primul rând nu mai există riscul de a se rupe şi de a distruge maşina”, potrivit unui mecanic auto.

Husele au intrat pe piaţa rămânească de acum trei ani dar puţini şoferi ştiu de ele. “Cam 30 de secunde timp de montare, sunt foarte eficiente pe gheaţă şi zăpadă”, a precizat inginerul Emil Fratauceanu.

“Am citit despre ele, pot înlocui lanţurile care sunt foarte incomode de folosit în trafic”, a spus reprezentantul unui service auto. “Costă între 250 şi 280, ca şi o noutate, acest produs e şi pentru camioane”, a precizat Emil Fratauceanu, director general al unei firme importatoare.

Husele se găsesc deja în multe hypermarketuri şi în magazinele de piese auto. Indiferent pentru ce variantă optaţi, trebuie să fiţi pregătiţi dacă plecaţi la drum iarna.

 

×
Parteneri
Două linii de tramvai din Bucureşti sunt blocate, din cauza unui accident
x close