La interior schimbările sunt relativ minore, însă includ un bord îmbunătăţit, elemente decorative din fibră de carbon, elemente cromate şi noi scaune.
Motorul twin-turbo V6 a fost de asemenea îmbunătăţit, astfel încât acum produce 390 kW / 523 CP şi un cuplu maxim de 612 Nm – mai mult cu 28 kW / 38 CP şi 23 Nm faţă de precedentul propulsor. În ciuda puterii sporite, consumul a fost redus, susţine producătorul. De asemenea, rigiditatea şasiului şi suspensiile au fost îmbunătăţite, astfel încât GT-R este acum mai stabil în viraje.
GT-R-ul îmbunătăţit va intra la vânzare deocamdată doar în Japonia. Automobilul va putea fi cumpărat şi în Europa din februarie 2011.
Ştiri video recomandate