Antena 3 CNN Economic Biz News Business Vlădescu: Din fiecare miliard încasat la privatizarea BCR trebuia să avem 100 km de autostradă

Vlădescu: Din fiecare miliard încasat la privatizarea BCR trebuia să avem 100 km de autostradă

Vlădescu: Din fiecare miliard încasat la privatizarea BCR trebuia să avem 100 km de autostradă
Sursa foto: sebstian vladescu
02 Apr 2010   •   14:58

Fiecare milliard de euro încasat din privatizarea BCR ar fi trebuit utilizat pentru construcţia a 100 de kilometri de autostradă, aşa cum a fost planificat la momentul vânzării, dar ideea a fost abandonată, susţine ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.
"Asta a fost concepţia la momentul acela, dar din păcate ea a fost abandonată, dar ar fi trebuit ca pentru fiecare miliard din banii ăia să vedem 100 de kilometri de autostradă. Şi poate atunci puteam să spunem: aici sunt banii din privatizarea BCR şi am schimbat 60% din acţiuniule BCR pe 300 de km de autostradă", a afirmat Vlădescu, la întâlnirea ZF Expert - Cum repornim economia, citat de Mediafax.
În urmă cu patru ani, Erste Bank a câştigat licitaţia de privatizare a BCR, oferind 3,75 miliarde euro pentru pachetul de 61,88% din acţiunile băncii. În toamna anului 2006, statul român a încasat circa 2,2 miliarde de euro pentru pachetul de 36,8% din titlurile BCR, iar BERD şi IFC au primit fiecare aproximativ 750 milioane de euro pentru pachetele reprezentând 12,5% din capitatul social al băncii.

Vlădescu susţine că, dincolo de succesul privatizării, alegerea ca statul să renunţe la controlul celei mai mari bănci din sistem a fost una corectă , şi nu crede că ar fi fost bine ca în perioada crizei Guvernul să controleze două instituţii de credit mari. El vede o astfel de idee chiar foarte periculoasă pentru stat, întrucât ar fi existat tentaţia de susţinere a zonele care nu funcţionează, de a face "arbitraj politic"

"Spuneaţi la un moment dat dacă nu mi-ar plăcea să pot da telefon la o bancă să să-i spun să-mi dea bani, o anumită sumă la o anumită dobândă la titluri de stat. Nu mi-ar plăcea acest lucru. De aceea am şi vrut să vindem BCR-ul. Nu e bine să poţi face acest lucru, pentru că nu ştii în ce moment faci excese. Poţi să spui, domnule sunt foarte bun şi stabilesc eu exact dobânda la care ar trebui să mă împrumute banca, şi aia este şi am dreptate. Lăsăm pieţele să funcţioneze, eu sunt foarte fericit că funcţionează pieţele. Avem o piaţă forex care funcţionează. Că e cursul 4, sau 4,10 lei, sau 4,25, sau 3,9 lei, e treaba pieţei nu e treaba MFP. Noi trebuie să ne adaptăm pieţelor. Că e dobânda 4-6 sau 8 e treaba pieţei. Eu vreau dobânda să fie 1% sau 0%", a spus Vlădescu.

Ministrul Finanţelor Publice a arătat că este adeptul statului care să fie puternic instituţional, dar care să lase economia să funcţioneze şi, dacă poate, să-i suţină funcţionarea, să lase pieţele să funcţioneze şi să le regelementeze doar pentru a le limita excesele, un stat care să fie cât mai puţin implicat în economie şi care să fie cât mai puţin proprietar.
Antena3.ro

×
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close