Piaţa de asigurări este indisolubil legată de reasigurare. Aşa funcţionează lucrurile în economiile puternice şi cu tradiţie în asigurări. Aşa ar trebui să funcţioneze lucrurile şi în piaţa locală. Cu atât mai mult cu cât România este una dintre ţările cu o expunere majoră la riscurile de catastrofe naturale, cum ar fi cutremurul sau inundaţiile. Reasigurarea reprezintă, în esenţă, plasa de protecţie a asigurătorului. Cu alte cuvinte, oferă acestuia acoperire pentru riscurile pe care le-a preluat de la clienţi. Nivelul minim obligatoriu este de de 30%-40% prime cedate în reasigurare.
La noi, liderul pieţei asigurărilor de incendiu şi alte calamităţi naturale, Astra Asigurări, abia ajunge la 7%. Cel mai puţin reasigurate sunt tocmai firmele abonate la contracte cu statul. Asigurătorii sunt, prin natura businessului lor, vânzători de promisiuni. În schimbul banilor plătiţi de clienţi, ei preiau anumite riscuri la care sunt expuşi aceştia, promiţând că le vor acorda despăgubiri dacă vor fi afectaţi de producerea unui eveniment acoperit prin contractul de asigurare.
Pentru client, gradul de reasigurare a companiei căreia i-a încredinţat un risc este cea mai importantă garanţie că îşi va primi banii, în situaţia în care acel risc se produce. Pentru asigurător, reasigurarea reprezintă singura garanţie că nu va ieşi din piaţă, în cazul producerii unor pagube ce îi depăşesc puterea de acoperire financiară. Riscul devine, astfel, „un activ” costisitor pentru asigurător, dacă se realizează o acoperire corectă şi adecvată prin reasigurare.
Mai multe pe www.incomemagazine.ro
