Antena 3 CNN Economic Companii OMV Petrom: "Susţinem ferm accesul României la Schengen şi avem acelaşi punct de vedere în privinţa Bulgariei"

OMV Petrom: "Susţinem ferm accesul României la Schengen şi avem acelaşi punct de vedere în privinţa Bulgariei"

Susţinem ferm accesul României la Schengen şi avem acelaşi punct de vedere în privinţa Bulgariei, transmit reprezentanţii OMV Petrom.

OMV Petrom: "Susţinem ferm accesul României la Schengen şi avem acelaşi punct de vedere în privinţa Bulgariei"
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    09 Dec 2022   •   19:56

Oficialii OMV Petrom au spus, la solicitarea Financial Intelligence: "Suntem un punct de sprijin pentru economia românească, pentru securitatea energetică a ţării şi un partener pentru cele mai relevante cauze sociale.

Nu este rolul nostru să comentăm decizii politice. Cu toate acestea, votul pentru Schengen are un impact asupra noastră, având în vedere că deținem operațiuni atât în România, cât și în Bulgaria. Am crezut întotdeauna că dreptul la liberă circulație în zona Schengen este un atu puternic al UE, prin urmare susţinem ferm accesul României la Schengen.

Avem acelaşi punct de vedere în privinţa Bulgariei. Ne exprimăm speranţa că decidenţii vor ajunge la o soluţie cât mai curând".

România nu intră în Schengen

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a anunţat joi, la Bruxelles, că România şi Bulgaria nu au fost admise încă în Spaţiul Schengen.

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a respins joi aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, două voturi fiind împotrivă, în condiţiile în care era nevoie de unanimitate.

Austria și Olanda au votat împotrivă și au blocat intrarea României în Schengen

Dintre cele 27 de ţări membre UE, Austria şi Olanda au votat împotrivă, cea din urmă menţionând că se opune doar aderării Bulgariei.

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close