SURSE: Ruşii, extrem de interesaţi de PRELUAREA OLTCHIM

de G.S.    |    22 Sep 2013   •   12:11
SURSE: Ruşii, extrem de interesaţi de PRELUAREA OLTCHIM Foto: Agerpres
Compania Oil Gas Trade, în spatele căreia se vehiculează că ar fi Gazprom, pare cea mai hotărâtă să cumpere combinatul chimic vâlcean. Ruşii plusează în stil mare: spun că vor plăti dublu faţă de cea mai bună ofertă concurentă pe care o va primi statul român, conform pesurse.ro.
 
După ce autorităţile au anunţat că vor curăţa Oltchim de datorii, compania a devenit o ţintă şi mai interesantă pentru aspiranţii la statutul de acţionar majoritar al celui mai mare combinat chimic din regiune. Aceştia par a fi în primul rând ruşii.
 
Este vorba despre cei de la compania Oil Gas Trade, o companie obscură, în spatele căreia se vehiculează că s-ar afla Gazprom, dar şi despre reprezentanţii băncii de investiţii VTB Capital, controlată de statul rus.
 
Cei dintâi par deocamdată favoriţi în cursă, întrucât au făcut cea mai ofensivă ofertă. Surse apropiate de subiect au arătat că ruşii s-au declarat dispuşi să ofere avans pentru finanţarea activităţii curente a Oltchim suma de 50 de milioane de euro, imediat ce compania curăţată de datorii, Oltchim SPV, va fi înfiinţată. "În câteva zile, au zis, vor da drumul la bani", au menţionat sursele.
 
Pentru Oltchim, ruşii spun că "vor da dublu faţă de cea mai bună ofertă de preluare, bani pe care îi varsă imediat", au adăugat sursele menţionate. Suma s-ar învârti, potrivit discuţiilor preliminare, la circa 200 milioane de euro.
 
De altfel, singura ofertă concurentă, tot verbală, este de 100 milioane de euro şi a venit de la acţionarul minoritar PCC, care s-a înscris în cursă alături de fondul de investiţii israelian "Fortissimo Capital". Banii ar urma să fie livraţi însă în decurs de doi ani de la preluarea combinatului. Ei ar mai da 50 de milioane de euro pentru finanţarea activităţii Oltchim în primul an. "PCC pune în joc de fapt doar 50 de milioane de euro, pentru că practic cele 100 milioane euro le-ar strânge din beneficiile de la Oltchim", au explicat sursele.
 
Ceilalţi ruşi interesaţi, de la VTB Capital, au fost până acum doar în discuţii de tatonare la Ministerul Economiei.
 
Autorităţile se grăbesc să rezolve problema de la Oltchim pentru a nu intra în iarnă cu o companie fără capital de lucru şi cu salarii restante către angajaţi. Până la finele lunii, ar urma să fie gata Oltchim SPV, care va prelua de la actuala companie activele, dar nu şi datoriile de circa 793 milioane euro. "Noul" Oltchim a fost evaluat de firma Winterhill la 274 milioane euro. Pe de altă parte, numai în partea de petrochimie de la Arpechim, cumpărată în 2009 de la OMV Petrom, Oltchim a investit 106 milioane euro.
 
Planurile de extindere ale Gazprom
 
Arpechim şi Oltchim au fost create să funcţioneze împreună, însă rafinăria de la Piteşti, a treia ca mărime din ţară, a fost închisă în 2011 de Petrom. Acum, Gazprom, prin Oil Gas Trade, vrea să cumpere şi Arpechim la pachet cu Oltchim.
 
"Ruşii vor să ia şi rafinăria. Cu petrolul adus de ei, vor să facă pe lângă carburanţi şi materii prime pentru petrochimie. Acesta ar fi sistemul complet de integrare", au explicat sursele noastre. De alt fel, grupul Gazprom a intrat la finele anului trecut pe piaţa locală de distribuţie a carburanţilor. Grupul deţine deja zece benzinării, iar la finele lui 2015 vrea să ajungă la 120 de staţii, ceea ce l-ar face al cincilea jucător ca mărime din piaţă.
 
În plus, ruşii vor să cumpere de la compania de stat Conpet şi conducta de transport al ţiţeiului de la Marea Neagră la Piteşti. De aici, oleoductul ar urma să fie prelungit până în Serbia, unde Gazprom are rafinării.
 

x close