Antena 3 a pătruns alături de președintele Casei Naționale de Pensii în inima sistemului unde se fac digitalizarea și calculele pentru pensionarii de la sectorul 4.
Fiecare inspector are o normă anume de dosare pe care le face zilnic, de exemplu 10.038 s-au realizat până acum la sectorul 4, iar la nivel national - 1.028.000 de mii. Asta înseamnă că peste 20% din dosarele României au fost deja digitalizate. Ritmul zilnic la nivel național este de 30.000 de dosare. Finalizarea întregului proces de digitalizare a dosarelor este estimată la sfârșitul anului 2022.
"Urmărim în principal două elemente - numărul total de puncte pe care l-a cumulat de-a lungul întregii activități cât și stagiul de cotizare realizat de respectivul beneficiar al pensiei.", spune Daniel Baciu.
Practic aceste două elemente stau la baza calculului pensiei potrivit noii legi.
Recalcularea va viza întreg sistemul public de pensii, toți pensionarii aflați în plată. Nu va fi un procent fix de creștere la toți pensionarii. Unii vor rămâne cu pensiile la același nivel, vor crește doar anumite pensii pentru cei care s-au pensionat într-o perioadă de timp diferită, având alt stagiu de cotizare, mai mic decât alți beneficiari care au ieșit în perioade mai avantajoase. Numai în acele cazuri vor fi creșteri ale cuantumului de pensii.
- Există posibilitatea să crească și alte pensii cu 200-300 de lei?
- Din dosarele studiate nu există diferențe atât de mari, ci între 100-250 lei. Nu vreau să generalizez, vor fi creșteri și de 2 lei sau 5 lei, dar acesta este nivelul maxim.
Contează foarte mult noul act normativ, noua formulă de calcul, atunci vom avea exact o proiecție asupra tuturor dosarelor.
-Mai există varianta să se înghețe pensiile și să nu se primească nici măcar 2-3 lei...
- Avem și aceste cazuri, foarte izolate, dar este vorba de acele plafoane care au cuantumul ridicat.
Peste 50% din pensiile aflate în plată vor crește
- Izolate ce înseamnă? Câți ar putea avea pensia înghețată?
- Din calculele pe care le-am făcut noi, un procent de peste 50% din pensiile aflate în plată vor crește. Celelate sunt plafonate, dar, repet, nu vreau să dau niște cifre eronate.
- E posibil să ies la pensie mai târziu față de cum se iese acum? Pe la 68-70 de ani?
- Este o tendință a tuturor statelor UE de a crește vârsta de pensionare, datorită creșterii speranței de viață. În acest moment, vârsta de pensionare în România este de 65 de ani la bărbați și - în 2033 - se ajunge la 63 de ani la femei. Eventual, în viitoarea lege să egalizăm vârstele de pensionare atât la femei cât și la bărbați, pentru a nu fi discriminare.
- Când începe recalcularea propriu-zisă? Unii o așteaptă de 15 ani.
- Vreau să fac o precizare importantă - recalcularea vizează în primul rând acele inechități din sistem. După cum am explicat, atunci când în interiorul aceluiași număr de puncte avem niște cuantumuri diferite, în funcție de anul ieșirii la pensie și legislația din acel moment. Această recalculare nu este un proces fix, lumea va avea diferite creșteri ale pensiei, nu are legătură cu indexarea anuală care se face asupra tuturor pensiilor.
(...) Cu privire la indexare, avem aceste calcule, contează foarte mult influența acestor majorări în bugetul asigurărilor sociale de stat, în bugetul de pensii. Avem diverse scenarii de creștere a valorii punctului de pensie, pe care noi le punem pe masa factorilor decidenți, astfel încât să ia decizia cea mai bună.
- Ar putea exista o creștere de 10% în 2022?
- Scenarii există, dar nu îmi permit să avansez eu o cifră pentru că acest lucru este apanajul guvernului.
- Aveți și un scenariu de creștere a pensiei minime?
- Evident că această majorare de care vă spuneam vizează inclusiv pensia minimă.
- Până la finalul anului vom afla, concret, cu cât cresc pensiile în 2022?
- Repet, avem un act normativ care trebuie să fie respectat.
Odată cu digitalizarea se face și verificarea dosarelor
- În condițiile în care vom avea toate dosarele digitalizate la finalul lui 2022, când începe recalcularea?
- Sunt două procese care merg paralel. O dată este acest proces tehnic, pe care îl vedeți, care în mare presupune digitalizarea, dar se face practic și reverificarea dosarelor pentru a vedea dacă au fost corect întocmite. În momentul în care vom avea gata aceste dosare se poate spune că se poate face recalcularea în baza unui nou act normativ la care, în momentul de față, lucrează specialiști de la Ministerul Muncii și de la Casa de Pensii.
- Ca idei generale, ce anume se va schimba prin noua lege?
- Avem cele două elemente importante de care v-am spus, numărul total de puncte și stagiul de cotizare. De asemenea, se schimbă modul de calcul. Acele sporuri care nu au avut până acum caracter permanent și nu au fost luate în calcul în actuala legislație, vor fi luate în calcul la viitorul act normativ. Mă refer în principal la acordul global, cae a fost principala formă de retribuire înainte de 1989 și la celelalte sporuri cu caracter nepermanent - ore suplimentare, premii, prime anuale și toate celelalte sporuri la care s-au achitat contribuții de asigurări sociale, dar în acest moment nu sunt luate în calcul la pensie.