Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Raport IGSU: Am putea avea un seism cu magnitudinea de 8,1 în Vrancea | Mircea Radulian: "Ar fi peste ce s-a întâmplat în Turcia"

Raport IGSU: Am putea avea un seism cu magnitudinea de 8,1 în Vrancea | Mircea Radulian: "Ar fi peste ce s-a întâmplat în Turcia"

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) trage un semnal de alarmă, după valul de cutremure din România. Potrivit specialiștilor, cel mai puternic cutremur care poate avea loc în zona seismică Vrancea este de 8,1 grade.

de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Feb 2023   •   22:06

Conform Proiectului RO-RISK, cel mai puternic cutremur ce poate avea loc în această zonă poate avea 8,1. Datorită adâncimii mari a cutremurelor, modului de propagare a undelor seismice și influenței efectelor locale, pagubele generate de cutremurele din această sursă nu sunt majore doar în zona epicentrală (în județele Vrancea sau Buzău), ci și la distanțe epicentrale mult mai mari, până la 200-300 km, cu o directivitate NE-SV, arată documentul IGSU.

Potrivit specialiștilor de la IGSU, un cutremur cu magnitudinea de 8 grade eliberează o energie egală cu cea produsă de 1.200 de bombe nucleare precum cele de la Hiroshima.

Totodată, numărul de persoane grav rănite sau decedate ar fi de peste 45.000. 

Vrancea este în punctul de convergență dintre Placa Est-Europeană și Subplăcile Moesică și Intra-Alpină.

Pe teritoriul României, cutremurele vrâncene pot afecta zeci de localități urbane, mai arată documentul IGSU, în special pe direcția Iași – Focșani – București.

Cele mai mari seisme au fost în 1940, 1977 și 1986. 

Citeşte şi: A apărut un nou tip de cutremur în România | Ce decizii a luat Institutul Național de Fizică a Pământului

Cutremurul din 1977 din România nu este cel mai puternic, dar a făcut cele mai multe ravagii.

Mircea Radulian, directorul științific al Institutului pentru Fizica Pământului, a vorbit la Antena 3 CNN despre valul de cutremure din România.

Omul de știință spune că magnitudinea 8,1 este una maxim aşteptată. Potrivit acestuia, cea mai mare magnitudine a unui cutremur produs în România a fost de 7,9.

8,1 ar fi peste ceea ce s-a întâmplat recent în Turcia, unde zeci de mii de oameni au murit.

"Pentru Vrancea, cea mai gravă este situaţia vulnerabilităţii structurilor sau zonelor populate. Aici e problema. Cutremurul nu poate produce mişcări foarte mari", a mai spus Mircea Radulian, miercuri seară, în direct la "Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea".

 

×
Subiecte în articol: cutremur Vrancea seism IGSU
Parteneri
Tzancă Uraganu, Florin Salam şi multă poliţie la priveghiul de la Iasi
x close