Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN A apărut un nou tip de cutremur în România | Ce decizii a luat Institutul Național de Fizică a Pământului

A apărut un nou tip de cutremur în România | Ce decizii a luat Institutul Național de Fizică a Pământului

Un tip nou de cutremur în România. Așa a fost catalogat de specialiști seismul de 5,7 produs ieri în Gorj, el neputând fi explicat cu datele pe care INFP le are în prezent. Ce decizii a luat Institutul Național de Fizică a Pământului.

de Claudia Popovici    |    15 Feb 2023   •   19:02

Potrivit specialiștilor cutremurul de 5,7 produs ieri cu epicentrul în Oltenia, Gorj are atribuită o nouă categorie de risc, mai ales că nu există suficiente date științifice, pentru că zona nu a fost monitorizată seismologic, nepunând probleme până acum.

Acum vor fi instalații noi, senzori față de cei existenți, mult mai sensibili, care vor aborda o imagine mai clară asupra mișcării faliilor.

Zona unde s-au produs cutremurele este monitorizată în prezent de 5 stații seismologice. Însă, în urma activității ridicate din ultimele zile Institutul Național de Fizică a Pământului a anunțat montarea altor 3 stații.

"Vom instala stații în zona epicentrală, în partea de nord și de sud, stații seismice pentru a încerca să identificăm fenomenul din zona respectivă.

Citeşte şi: Guvernul vrea să reia campania "Nu tremur la cutremur". Mai multe clipuri video vor fi difuzate la televizor

Avem o echipă de colegi care au plecat în zona unde s-au produs cutremurele pentru a îndesi rețeaua de stații seismice pe care le avem în zonă", a spus Constantin Ionescu, INFP.

Acestea vor fi dotate cu 2 tipuri de senzori care vor ajuta cercetătorii să adune cât mai multe date despre viitoarele cutremure.

"Avem și un senzor care pe baza măsurătorilor estimăm pagubele în zona respectivă. Se numește accelerometru.

De asemenea se vor instala și 5 stații de GPS cu care vom măsura deplasările faliilor din zonă sau micro faliilor, segmentelor de falie care sunt în zona respectivă", a mai spus Constantin Ionescu, INFP.

A apărut un nou tip de cutremur în România | Ce decizii a luat Institutul Național de Fizică a Pământului 

Cutremurele sunt catalogate ca fiind noi de către seismologi, ele neputând fi explicate cu datele pe care institutul le are în prezent.

Pe modelul actual de falii care le avem în zonă aceste cutremure nu există, dar ele existând înseamnă că modelul de falii trebuie updatat. În momentul în care se va încheia secvența vom putea să trasăm și falia pe baza replicilor.

Cauza este comună. Modul de producere al  cutremurelor este cam același. Urmează să vedem şi procesul e în desfășurare pe măsură ce apar noi replici.

Care este falia care vrea să guverneze. Deci trebuie să fie o falie orientată cam așa în nord, de sud-vest. Când am spus că, cutremurele sunt rude apropiate, frați aproape siamezi.

Uitați cum arată soluțiile de plan de falie la cutremurul de luni și ăsta de ieri de 5.7 și asta este o replică", a spus Mihai Diaconescu, INFP.

Cele 160 de replici au avut magnitudini cuprinse între 1 și 3.5 grade pe scara richter.

Citeşte şi: Celulă de criză la Guvern după valul de cutremure. Ciucă: "Şcolile cu risc seismic I să intre în reabilitare imediat"

×
Subiecte în articol: cutremur Cutremur in Romania
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close