Antena 3 CNN Externe Cel puţin 35 de cadavre au fost găsite în urma accidentului feroviar din Quebec

Cel puţin 35 de cadavre au fost găsite în urma accidentului feroviar din Quebec

Cel puţin 35 de cadavre au fost găsite în urma accidentului feroviar din Quebec
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
15 Iul 2013   •   13:25

Alte două cadavre au fost extrase duminică din centrul oraşului Lac-Mégantic din Quebec, ceea ce ridică la 35 numărul persoanelor găsite decedate dintre cele 50 de victime probabile ale accidentului feroviar din 6 iulie, a anunţat poliţia, citată de AFP.
   
Două clădiri situate în zona sinistrată delimitată de poliţie ca o "scenă a unei crime", au fost demolate duminică după-amiază pentru a facilita operaţiunile de căutare a victimelor.
   
"Aceste structuri instabile fac zona extrem de periculoasă pentru cei care intervin. Erau magazine şi posibil locuinţe. Este foarte posibil să găsim victime", a explicat Michel Forget, purtător de cuvânt al Sûreté du Québec (poliţia din Quebec).
   
"Temperaturile sunt foarte crescute şi acest lucru încetineşte operaţiunile. Trei pompieri au fost răniţi uşor duminică dar au primit îngrijiri la faţa locului. Unui muncitor i s-a făcut, de asemenea, rău, dar starea sa este considerată stabilă", a adăugat Forget.
   
Un tren fără mecanic şi având 72 de vagoane-cisternă încărcate cu 100 de tone de petrol fiecare, a deraiat sâmbătă, 6 iulie, în orăşelul turistic Lac-Mégantic (250 de kilometri est de Montreal), provocând o explozie gigantică ce a devastat centrul oraşului, distrugând aproximativ 30 de clădiri.
 

×
Subiecte în articol: tren deraiat
Parteneri
România va trimite în Ucraina sisteme de apărare antiaeriană
x close