Antena 3 CNN Externe Diaspora Un român din Spania și iubita lui au furat vinuri de 1,6 milioane de euro dintr-un restaurant de lux. Cu câte sticle au reușit să fugă

Un român din Spania și iubita lui au furat vinuri de 1,6 milioane de euro dintr-un restaurant de lux. Cu câte sticle au reușit să fugă

Un român și iubita lui, o fostă concurentă mexicană la un concurs de frumusețe, a fost încarcerat după un furt de vinuri de 1,6 milioane de euro într-un restaurant de lux din Spania.

Un român din Spania și iubita lui au furat vinuri de 1,6 milioane de euro dintr-un restaurant de lux. Cu câte sticle au reușit să fugă
Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    06 Mar 2023   •   22:57

Un tribunal din Spania a condamnat două persoane la patru ani și jumătate de închisoare după ce au furat vinuri scumpe în valoare de 1,6 milioane de euro dintr-un restaurant de lux, în urma unui jaf care a ținut prima pagină a ziarelor din întreaga lume.

În octombrie 2021, unul dintre proprietarii hotelului și restaurantului Atrio din orașul Cáceres a dat alarma după ce a descoperit că din pivniță lipseau 45 de sticle de vin, inclusiv o sticlă de Château d'Yquem veche de 217 ani, în valoare de 350.000 de euro.

A fost declanșată o anchetă internațională, forțele de ordine din întreaga lume încercând să dea de urma celor responsabili de un furt descris de poliția spaniolă ca fiind "planificat meticulos".

Nouă luni mai târziu, o fostă concurentă mexicană la un concurs de frumusețe și un româno-olandez au fost arestați în Croația. Vinurile, însă, nu au fost niciodată recuperate, relatează The Guardian.

Citește și: Un român și-a obligat familia să se rupă de lume. Fără școală şi fără medicamente, doar cu Biblia

Identificați în instanță ca fiind Priscila Lara Guevara și Constantin Dumitru, cei doi au fost condamnați la 4 ani și jumătate, respectiv 4 ani de închisoare pentru furt calificat de către un tribunal din regiunea Extremadura.

De asemenea, cei doi au fost condamnați să plătească aproximativ 750.000 de euro daune asiguratorilor. Sentința, însă, nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Documentele publicate luni de instanță au descris acțiunea ca fiind planificată cu luni de zile înainte. Se crede că cei doi ar fi vizitat hotelul de cel puțin trei ori înainte ca femeia să facă o rezervare folosind un pașaport elvețian fals.

Ea a sosit având doar un rucsac, iar un bărbat care nu era înregistrat ca oaspete de noapte i s-a alăturat la cină, a declarat instanța. Înainte de a urca în cameră, cei doi au făcut un tur al prețioasei crame de vinuri a restaurantului.

Imediat după ora 2 dimineața, femeia a sunat la recepție pentru a cere o salată, potrivit instanței. Recepționera s-a opus inițial, deoarece era singură în tura de noapte și i s-a părut ciudat că solicitarea venea la câteva ore după ce femeia fusese servită cu o masă cu 14 feluri de mâncare, dar în cele din urmă a consimțit.

Instanța a sugerat că acesta a fost momentul în care bărbatul a plecat cu un card de acces de la recepție. Dar cheia nu a reușit să deschidă ușa de la pivniță, a declarat instanța.

"De la ușa de la pivniță, inculpatul a sunat-o pe femeie și i-a cerut să distragă din nou atenția recepționerului. Câteva momente mai târziu, femeia a sunat din nou la recepție, de data aceasta cerând un desert. După ce inițial s-a opus, angajatul a fost în cele din urmă de acord să îi aducă niște fructe".

Au fugit cu 45 de sticle și patru prosoape

Se crede că bărbatul ar fi luat apoi un card principal de la recepție, iar instanța a sugerat că furtul a fost făcut atunci. Documentele tribunalului îl acuză pe bărbat că a intrat în pivniță și a băgat 45 de sticle într-un rucsac mare și în două genți sport.

Cuplul a părăsit hotelul în jurul orei 5 dimineața, cu 3 genți - "în care au fost puse patru prosoape de la hotel pentru a împiedica sticlele să se ciocnească unele de altele", a precizat instanța.

În timpul procesului de săptămâna trecută, Dumitru a negat acuzațiile, în timp ce avocata sa, Sylvia Córdoba, a spus: "45 de sticle și 4 prosoape nu încap în două genți de sport și nu puteau fi transportate atât de ușor de acest bărbat".

Guevara nu a vorbit în fața instanței, potrivit presei spaniole.

×
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close