Antena 3 CNN Externe Heroina şi cocaina nu mai sunt în topul substanţelor interzise consumate. Au fost înlocuite cu altele noi

Heroina şi cocaina nu mai sunt în topul substanţelor interzise consumate. Au fost înlocuite cu altele noi

Heroina şi cocaina nu mai sunt în topul substanţelor interzise consumate. Au fost înlocuite cu altele noi
27 Mai 2014   •   16:46

Consumul de heroină și cocaină are tendințe clare de declin, se arată în Raportul european privind drogurile 2014, realizat de către Observatorul European de Droguri și Toxicomanii (EMCDDA) și lansat marți de Agenția Națională Antidrog (ANA), informează AGERPRES.
Canabisul rămâne drogul consumat cel mai frecvent în Europa, iar din cele mai recente estimări reiese că aproximativ 74 milioane de adulți europeni (15-64 ani) au experimentat consumul de canabis la un moment în viață, circa 20 de milioane fiind înregistrați numai în ultimul an, potrivit Raportului.

Peste 80% dintre capturile înregistrate în Europa sunt de canabis.

În raport se arată că 81 de noi substanțe psihoactive au fost notificate de statele membre în anul 2013, iar în prezent sistemul de avertizare timpurie monitorizează 350 de substanțe. Din data de 8 mai au mai fost notificate 34 de noi substanțe cu efecte psihoactive, în timp ce mai mult de o substanță nouă este raportată săptămânal la nivelul UE.

Dintre cele 81 de substanțe notificate în anul 2013, cele mai multe (29) sunt canabinoizi sintetici, în timp ce 30 de compuși nu corespund categoriilor chimice cunoscute (inclusiv plante și medicamente), ceea ce indică o creștere a diversității noilor droguri identificate.

Sistemul european de avertizare timpurie detectează, de asemenea, un număr crescut de medicamente și compuși care au uz legitim, dar care sunt totuși vândute pe piața ilicită ca ''droguri legale'', ''substanțe chimice utilizate în scop științific'' sau chiar ''suplimente alimentare''.

Recent, au apărut noi opioizi sintetici și halucinogene, foarte potente din punct de vedere farmacologic, astfel încât din cantități mici se pot produce doze multiple. Este cu atât mai greu să fie detectate, cu cât aceste substanțe sintetice sunt mai potente, pentru că în sânge concentrația acestora este foarte mică, se arată în raport.

Internetul joacă un rol definitoriu în modul în care drogurile sunt vândute și prezintă provocări specifice în ceea ce privește oferta de droguri clasice.

Potrivit datelor ANA, ultimul exercițiu de monitorizare pe internet, realizat în anul 2013, a dus la identificarea a 651 de vânzători en-gros de substanțe noi cu efecte psihoactive către cetățenii europeni. Numărul rețelelor ascunse — așa numitele ''darknets'' — care vând droguri traficanților și consumatorilor, este în creștere. Faptul că producătorii, furnizorii, retailerii, serviciile de găzduire pagini de web și de plată on-line au sediul în țări diferite, îngreunează eforturile de control.


×
Subiecte în articol: canabis heroina
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close