x close

Inundaţii în Ungaria. Aproximativ 120 de persoane au fost EVACUATE

de G.S.    |    13 Sep 2014   •   19:50
Inundaţii în Ungaria. Aproximativ 120 de persoane au fost EVACUATE Foto: Agerpres/Xinhua
Aproximativ 120 de persoane au fost evacuate sâmbătă din cauza creşterii nivelului de alertă pentru inundaţii ale unor râuri din vestul Ungariei ca Raba, Mura şi Drava, circulaţia rutieră a fost oprită pe unele drumuri inundate, iar mai multe sate au fost izolate, relatează MTI.
Aproximativ 120 de persoane au fost evacuate la Lenti sâmbătă, după ce o parte a localităţii a fost inundată.
Drumuri şi case au fost inundate la Redics, unde apele au luat maşini şi au avariat un pod. Inundarea unor case a fost raportată, de asemenea, la Szentgotthard, unde locuitori şi personal din cadrul serviciilor pentru managementul dezastrelor acţionează pentru protejarea unor părţi din Rabatotfalu, Rabakethely, Mariaujfalu şi Farkasfa.
Traficul rutier a fost oprit pe drumuri inundate la Oltarc, Lenti, Babosdobrete, Szentgyorgyvolgy şi Nemesnep. Au fost închise totodată porţiuni din drumul 74 şi autostrăzile M7 şi M70.
Potrivit unei alerte, cel mai înalt nivel al inundaţiilor este aşteptat pe râurile Raba, Mura şi Drava, în timp ce nivelul Dunării pare că nu va creşte în mod semnificativ.
Cursuri secundare de apă din localităţi de la vest de Budapesta ar putea să pună în pericol anumite zone locuite în următoaree zile, potrivit agenţiei.

 

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati