Antena 3 CNN Externe Israelul și-a reluat operațiunile în Gaza, după un scurt armistițiu unilateral

Israelul și-a reluat operațiunile în Gaza, după un scurt armistițiu unilateral

Israelul și-a reluat operațiunile în Gaza, după un scurt armistițiu unilateral
Sursa foto: foto: AGERPRES
04 Aug 2014   •   19:19

Armata israeliană a anunțat luni că și-a reluat raidurile asupra Fâșiei Gaza unde peste 1.850 de palestinieni au fost uciși în 28 de zile de ofensivă, după șapte ore în care a fost valabil un armistițiu decretat în mod unilateral de Israel, transmite AGERPRES.
"Ne reluăm operațiunile, inclusiv raidurile aeriene asupra infrastructurilor teroriste din Gaza (...) ne continuăm desfășurarea în Fâșia Gaza, chiar dacă există forțe care pleacă din Gaza'', a precizat pentru agenția franceză de presă purtătorul de cuvânt al armatei Peter Lerner.

Pe de altă parte, în timp ce statul israelian implementa încă armistițiul decretat la ora locală 10:00 (07:00 GMT), premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că ofensiva asupra Fâșiei Gaza va continua până la ''restabilirea siguranței'' pentru israelieni, în pofida apelurilor internaționale la încetarea focului.

''Campania din Gaza continuă (...) și nu se va încheia decât atunci când cetățenii statului Israel își vor fi redobândit calmul și siguranța de o manieră durabilă'', a afirmat, potrivit unui comunicat, Netanyahu, la o zi după ce țara sa a fost vizată de un val de critici internaționale suscitate mai ales de un atac al armatei israeliene asupra unei școli ONU din Gaza.

 




×
Subiecte în articol: armata israeliana Fasia Gaza
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close