Antena 3 CNN Externe Lovitură de teatru în cazul KKK. Tânăra și-ar fi înscenat atacul, susțin autoritățile

Lovitură de teatru în cazul KKK. Tânăra și-ar fi înscenat atacul, susțin autoritățile

Lovitură de teatru în cazul KKK. Tânăra și-ar fi înscenat atacul, susțin autoritățile
Sursa foto: Foto: kkk.org
de N.B.    |    24 Oct 2012   •   14:42

Societatea americană și nu numai a fost șocată de acuzațiile unei tinere din statul Louisiana, care a povestit că a fost atacată de trei membri ai Ku Klux Klan, care au ars-o și i-au scris pe mașină ”KKK”.

Cum alegerile prezidențiale sunt foarte aproape, s-a speculat că membri KKK, susținători tradiționali ai republicanilor și responsabili de numeroase acte violente rasiste, au atacat-o pe tânără pentru că aceasta avea un tricou cu mesaj pro-Obama.

Autoritățile susțin, însă, că povestea tinerei nu este adevărată. "Ea şi-a provocat singură rănile", a afirmat pentru AFP Kyle Hanrahan, purtător de cuvânt al Biroului de poliţie federală (FBI) din Louisiana, citat de Mediafax.

Victima, o tânără în vârstă de 20 de ani, a sunat la poliţie în jurul orei 20.00 duminică, declarând că a fost atacată şi arsă de trei bărbaţi neidentificaţi care purtau hanorace cu glugi albe, conform autorităţilor.


×
Subiecte în articol: atac louisiana
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close