Antena 3 CNN Externe Ucraina: Cel puţin 18 persoane au murit din cauza gerului. S-au înregistrat chiar şi minus 30°C

Ucraina: Cel puţin 18 persoane au murit din cauza gerului. S-au înregistrat chiar şi minus 30°C

Ucraina: Cel puţin 18 persoane au murit din cauza gerului. S-au înregistrat chiar şi minus 30°C
Sursa foto: Foto: panagonia.wordpress.com
30 Ian 2012   •   21:59

   
Iarna grea îi încearcă şi pe vecinii noştri. Valul de frig care afectează de patru zile Ucraina s-a soldat cu 18 morţi, a anunţat Ministerul ucrainean al Sănătăţii, citat de AFP. Majoritatea victimelor sunt persoane fără adăpost şi au fost găsite pe străzi, precizează Ministerul. Şase persoane au murit în regiunea Lugansk (est).
   
Peste 470 de ucraineni au solicitat asistenţă medicală pentru degerături sau hipotermie, iar aproximativ 400 dintre ei au fost spitalizaţi.
   
Pentru a evita astfel de probleme în urmatoarele luni, autorităţile au deschis 1.500 de adăposturi în întreaga ţară.
   
Temperaturile au scăzut până la minus 30°C în unele regiuni din Ucraina şi se anunţă şi pentru următoarele săptămâni momente dificile.

×
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close