Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Un simplu test asupra nivelului de metal din sânge ar putea detecta cancerul de sân

Un simplu test asupra nivelului de metal din sânge ar putea detecta cancerul de sân

Un simplu test asupra nivelului de metal din sânge ar putea detecta cancerul de sân
Sursa foto: Foto: thejournal.ie
10 Dec 2014   •   14:08

O nouă metodă prin care poate fi detectat cancerul de sân, printr-un test de sânge, a fost dezvoltată de cercetătorii de la Universitatea Oxford în colaborare cu experţii Muzeului de Istorie Naturală şi Imperial College din Londra, rezultatele cercetării fiind publicate recent în revista Metallomics, informează capitalwired.com.

Oamenii de ştiinţă au examinat izotopii de metal cu ajutorul tehnicilor convenţionale utilizate în studiile referitoare la formarea planetelor și în cercetările de climatologie. Astfel au descoperit că tumoarea de cancer de sân absoarbe în general zincul "light", un compus izotopic particular al zincului.

Pentru confirmarea rezultatelor studiului, cercetătorii au efectuat un test bazat pe zece probe de sânge şi ţesuturi. Cinci probe au fost luate de la paciente cu cancer de sân şi alte cinci de la paciente sănătoase. Noua metodă detectează imediat diferenţa dintre cele două tipuri de probe de sânge. Diferenţa constă în modul în care anumite celule reacţionează în contact cu metalul. Mai precis, această metodă s-a dovedit a fi de 100 de ori mai sensibilă la schimbări în compoziţia izotopică a metalelor decât orice altceva cunoscut în medicina de astăzi, permiţându-le să detecteze diferențele cheie ale nivelului de zinc când ţesuturile sunt alterate de celulele canceroase, scrie Headlines & Global News (hngn.com).

Cercetătorii implicaţi în acest proiect susţin că testul de sânge ar putea descoperi boala chiar înainte de dezvoltarea tumorii în organism. Noua metodă poate fi, de asemenea, utilizată în programul național de screening. Detectarea cancerului de sân la o vârstă timpurie ar putea salva numeroase vieţi, anticipează capitalwired.com.

Dr. Fiona Larner, autorul principal al studiului, cercetător la Departamentul de ştiinţe ale Planetei Pământ de la Universitatea Oxford, a declarat că oamenii de ştiinţă erau conştienţi de faptul că ţesuturile canceroase ale sânului conţin concentraţii ridicate de zinc, însă procesul molecular specific fusese până acum un mare mister. "Munca noastră arată că tehnicile utilizate în mod obişnuit în domeniul ştiinţelor Pamântului ne pot ajuta să înţelegem nu numai cum este folosit zincul de către celulele tumorale, dar şi felul în care cancerul de sân poate duce la modificări ale zincului în sângele unei persoane, oferind promisiunea unui biomarker uşor detectabil al cancerului de sân în stadiu incipient", a mai spus sursa citată.


×
Subiecte în articol: cancer la san
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close