Antena 3 CNN Politică Protestele în București și în țară. Au fost 80.000 de oameni în Piața Victoriei, zeci de mii în restul țării

Protestele în București și în țară. Au fost 80.000 de oameni în Piața Victoriei, zeci de mii în restul țării

M.Z.
10 minute de citit Publicat la 19:50 02 Feb 2017 Modificat la 19:50 02 Feb 2017
o_1b800hg5j16v1pgo14c91jigil58.jpg
Foto: Antena3.ro

Bucureştenii au protestat pentru a treia zi consecutiv în Piaţa Victoriei din Capitală, unde numărul manifestanţilor ajunsese la 80.000. Protestatarii au scandat ”DNA să vină să vă ia", "Mâine dimineaţă radem o mustaţă", "Abrogaţi şi demisionaţi!","Dragnea, nu uita, aşteptăm şi cartea ta", "Comunismul n-a murit/ Este Dragnea travestit", scrie news.ro.

Proteste și în țară

Peste 2.000 de persoane se aflau în Piaţa Revoluţiei din Arad joi seara, în jurul orei 21,00, momentul de vârf al acţiunii de protest îndreptată împotriva OUG de modificare a Codurilor Penale.

Manifestaţia a debutat după ora 17,00, iar în jur de ora 19,00 numărul manifestanţilor nu depăşea 400 de persoane, dintre care multe aveau drapele tricolore şi pancarte inscripţionate cu mesaje de protest la adresa Guvernului şi a PSD.

Protestatarii s-au deplasat până la sediul organizaţiei judeţene a PSD, unde au scandat lozinci cum ar fi 'Hoţii', 'Ruşine să vă fie', 'DNA vine să vă ia'; 'Dragnea nu uita, România nu-i a ta' şi altele.

În jurul orei 20,00, manifestanţii s-au încolonat şi au pornit în marş pe pe Bulevardul Revoluţiei, până în Piaţa Podgoria şi înapoi, escortaţi de poliţişti şi jandarmi. Pe traseu, coloanei i s-au alăturat mai mulţi arădeni, astfel că în jurul orei 21,00, numărul celor din piaţă depăşise 2.000.

După ora 22,30, numărul participanţilor a început să se reducă destul de repede, la aceasta contribuind şi ploaia.

Protestul a fost unul paşnic, nefiind înregistrate incidente

8.000 de oameni la Brașov

Cea de a treia zi de proteste la Braşov împotriva modificării Codurilor penale prin ordonanţă de urgenţă s-a încheiat joi seara, în jurul orei 23,00, după aproape şase ore de la momentul când oamenii au început să se adune în Piaţa Sfatului, unde la momentul de vârf al manifestaţiei au fost circa 8.000 de persoane.

Participanţii la protest au mărşăluit de două ori pe un traseu pe străzile centrale ale oraşului, ei oprindu-se şi în zona unde se află sediul organizaţiei judeţene a PSD.

Printre scandările protestatarilor au fost "Jos labele de pe DNA", "Noaptea ca hoţii","Fără graţiere şi Braşovul cere", "Hoţii, Hoţii", "Dragnea nu uita-România nu-i a ta", cu referire la actele normative adoptate de Guvern marţi seara privind modificarea Codurilor penale şi graţierea.

Acţiunea de protest nu a fost autorizată nici joi, dar nici în zilele precedente.

Nu au fost incidente, jandarmii şi reprezentanţii poliţiei asigurând buna desfăşurare a protestului.

5.000 de oameni la Bistrița

Aproximativ 5.000 de oameni au protestat joi seară pe străzile municipiului Bistriţa într-un marş care a durat două ore, pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de actele normative legate de graţiere şi de modificarea Codurilor penale, numărul lor fiind dublu faţă de cel înregistrat la protestul de miercuri, scrie agepres.ro.

Oamenii şi-au dat întâlnire la ora 19,00 în faţa Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, iar după circa o oră au plecat în marş, străbătând oraşul dintr-un capăt în altul. În acest mod, au reuşit să mobilizeze şi mai multă lume - tineri, adulţi, părinţi cu copii mici, oameni în vârstă.

Marşul protestatarilor a blocat un sens de mers pe străzile pe care le-au străbătut. Circa 70 de jandarmi au asigurat ordinea publică, iar poliţiştii au fluidizat traficul în intersecţii.

Bistriţenii au scandat împotriva proiectului de lege privind graţierea, împotriva PSD şi a liderului Liviu Dragnea. S-a trecut şi prin faţa sediului PSD din centrul istoric al Bistriţei, unde oamenii au huiduit şi au stricat "Hoţii!". Faţada imobilului în care se află sediul PSD Bistriţa-Năsăud, care în noaptea de miercuri spre joi fusese vandalizată, persoane necunoscute scriind cu grafitti "Ciuma roşie", era proaspăt vopsită.

În apropierea casei memoriale a poetului Andrei Mureşanu, bistriţenii ieşiţi în stradă au început să cânte "Deşteaptă-te, române!", Imnul României fiind auzit şi la finalul protestului, în faţa Prefecturii.

Protestul s-a terminat în jurul orei 22,00, intenţia oamenilor fiind să se întâlnească şi vineri seară, de la ora 19,00.

3.000 de gălățeni în stradă

Peste 3.000 de persoane au mărşăluit joi seară pe străzile din centrul Galaţiului şi au protestat faţă de adoptarea de către Guvern a proiectului de lege privind graţierea şi a ordonanţei de modificare a Codurilor penale.

Ulterior, jumătate dintre ei au revenit în faţa Prefecturii, unde au scandat "DNA să vină să vă ia!", "PSD, ciuma roşie!", "ALDE şi PSD, aceeaşi mizerie!".

Manifestanţii au părăsit platoul din faţa Prefecturii Galaţi.

În zonă au mai rămas doar câteva maşini de poliţie şi jandarmi.

Proteste în Hunedoara și în Valea Jiului

Peste 1.500 de persoane au protestat joi seara în Deva, Hunedoara, Brad şi Petroşani, împotriva ordonanţei de modificare a codurilor penale şi a proiectului de lege privind graţierea unor pedepse, oamenii solicitând abrogarea acestor acte normative.

Cei mai mulţi participanţi la protest au fost la Deva, unde numărul celor care au mărşăluit pe principalele bulevarde ale oraşului a depăşit 1.000 de persoane. Oamenii s-au adunat iniţial la statuia lui Decebal, din Piaţa Unirii, iar apoi s-au încolonat şi au străbătut aproape 8 kilometri pe străzile municipiului, purtând în faţă o cruce din lemn pe care au scris că democraţia a murit în 31 ianuarie 2017.

"Sperăm să fim auziţi şi băgaţi în seamă. Ne opunem ordonanţelor date de guvern. Altele sunt priorităţile ţării noastre", a declarat unul dintre cei prezenţi la marş.

În drumul lor, protestatarii s-au oprit în faţa clădirii Prefecturii judeţului Hunedoara, unde au cântat Imnul Naţional, iar apoi s-au deplasat la sediul filialei judeţene PSD Hunedoara, unde au huiduit şi au strigat lozinci împotriva acestui partid.

Grupul a revenit apoi în Piaţa Victoriei, întreaga manifestare desfăşurându-se în condiţii de calm şi respect a forţelor de ordine.

În municipiul Hunedoara, circa 200 de protestatari s-au adunat în faţa casei de cultură şi au mărşăluit prin oraş, iar în Brad manifestaţia a avut loc în zona statuii lupoaicei romane.

Un alt protest a avut loc la Petroşani, o parte dintre cei aproape 200 de oameni manifestându-şi nemulţumirea şi faţă de condiţiile de trai din zona Văii Jiului.

Aproape 1.000 de oameni protestează la Piatra Neamţ

Proteste și în Târgoviște

Peste 400 de persoane protestează, joi seara, pe străzile municipiului Târgovişte faţă de actele normative ale guvernului privind modificarea codurilor penale şi graţierea.

Protestul a fost anunţat, ca şi în ziua anterioară, pe facebook şi a început la ora 18.00, când oameni de toate vârstele, chiar şi copii, s-au strâns pe platoul Prefecturii Dâmboviţa.

Însoţiţi de Poliţie şi jandarmi, protestatarii au mers pe marile arterele din Târgovişte, au scandat şi au avut pancarte pe care scria ''Respectăm democraţia nu hoţia'', ''Vrem abrogare! Altă întrebare?'', ''Ruşine!'', ''În democraţie, hoţii stau la puşcărie''.

Unii dintre protestatari au avut steaguri tricolore, iar un bărbat a mărşăluit cu o cruce pe care scria ''Democraţia României n. 22.XII. 1989 d. 31.I.2017''.

Peste 20.000 de oameni mărşăluiesc pe străzile din Cluj

8.000 de oameni la Constanța

Peste 7.000 de constănţeni au mărşăluit joi seară, în Constanţa, până la sediul filialei judeţene a PSD, unde au scandat, timp de circa 15 minute, lozinci împotriva executivului şi a coaliţiei guvernamentale, nemulţumiţi de adoptarea actelor normative privind Justiţia în şedinţa de marţi.

Deşi, iniţial, manifestanţii îşi dăduseră acordul pentru organizarea marşului de protest pe o rută nouă, către sudul municipiului Constanţa, până în cartierul Abator, în final au urmat ruta deja obişnuită, din ultimele seri, către sediul PSD şi apoi, pe un parcurs de aproximativ 10 km, până la Complexul comercial Dacia şi retur, pe Bulevardul Tomis, către Prefectura Constanţa.

La un moment dat, după ce a trecut prin intersecţia semaforizată de la Complexul Dacia, coloana de manifestanţi număra 8000 de persoane.

În marşul lor, protestatarii au făcut apel la solidaritate din partea oamenilor, care aclamau din balcoanele blocurilor riverane.

Peste 8.000 de oameni protestează la Brașov. Oamenii le-au dat flori jandarmilor

3.000 de oameni la Ploiești

Peste 3.000 de protestatari mărşăluiesc, joi seară, în municipiul Ploieşti, aceştia oprindu-se în faţa sediul DNA, aplaudând şi exprimându-şi susţinerea pentru activitatea instituţiei, alte peste o mie de persoane continuând să manifesteze în centrul oraşului.

Coloana de manifestanţi a plecat din centrul oraşului spre zona de nord, iar spre deosebire de serile precedente, aceasta s-a îndreptat spre sediul DNA Ploieşti, parcurgând un traseu de câţiva kilometri.

Când au ajuns în faţa sediului DNA Ploieşti, manifestanţii au aplaudat, au scandat "DNA să vină să vă ia", "DNA, eşti iubirea mea", "Alături de voi", "DNA, fă-ţi datoria!", "Ploieştiul cere fără graţiere", "Hoţii".

Marşul continuă, iar coloana este însoţită de forţele de ordine, pe anumite porţiuni de drum traficul rutier fiind parţial afectat.

Între timp, alte peste o mie de persoane continuă să protesteze în centrul oraşului, în faţa Palatului Administrativ.

12.000 de oameni la Sibiu

Peste 12.000 de protestatari se întorc în Piaţa Mare. La ora 21, ei erau pe Calea Dumbrăvii, în zona Fiscului. Manifestanții au scandat, printre altele: „Liviu Dragnea nu fi trist, c-o s-ajungi taximetrist!”, scrie tribuna.ro.

foto: tribuna.ro

Cristian Tudor Popescu: Oamenii protestează, Dragnea râde plictisit

2.000 de oameni la Pitești

Aproximativ 2.000 de oamenii participă, joi, la un nou protest organizat la Piteşti faţă de aprobarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea Codului penal şi a Codului de Procedură penală, scrie Agerpres.

Iniţial, câteva sute de persoane s-au strâns în Piaţa Vasile Milea din centrul municipiului, în faţa sediului Instituţiei Prefectului Argeş, unde au scandat "Vrem justiţie, nu corupţie", "Hoţii" şi "PSD, ciuma roşie".

Ulterior, numărul acestora a crescut, protestatarii plecând în marş prin zona pietonală din centrul municipiului până în piaţa din faţa Primăriei Piteşti, unde au continuat scandările.

Acţiunea de protest a fost organizată prin intermediul reţelelor de socializare şi se desfăşoară în baza unei autorizaţii eliberate de autorităţile locale.

Aproximativ 2.000 de persoane au participat şi miercuri seară la acţiunile de protest de la Piteşti. Un protest similar, la care au participat peste o sută de persoane, s-a desfăşurat la Piteşti şi în noaptea de marţi spre miercuri.

Proteste în Iași. Peste 3.500 de persoane protestează în Piaţa Unirii

Proteste la Timiș. Peste 5.000 de oameni s-au adunat în Piața Victoriei

UPDATE 20.25 - În Capitală, unii dintre protestatari au sesizat jandarmii că în rândul lor se află un bărbat care consumă băuturi alcoolice, acesta fiind legitimat de oamenii legii, a anunțat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, potrivit agerpres.ro.

UPDATE 20.19 - Câteva mii de persoane, la protestul din Cluj

UPDATE 20.13 Protest de amploare la Sibiu. 10.000 de oameni au ieșit pe străzi

UPDATE 20.08 - Câteva sute persoane protestează joi, la Suceava, faţă de adoptarea OUG de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală precum şi faţă de proiectul legii graţierii

UPDATE 20.02Proteste în Iași. Peste 3.500 de persoane protestează în Piaţa Unirii

UPDATE 19.59 - Proteste la Timiș. Peste 5.000 de oameni s-au adunat în Piața Victoriei

UPDATE 19.50 - Numărul persoanelor care s-au adunat la protest este estimat la circa 10.000 de persoane, spun reprezentanţii Poliţiei Rutiere.

UPDATE 19.48 - Peste 500 de persoane protestează în centrul Craiovei

UPDATE 19.41 Coloană de 1.000 de protestatari la Brașov. Oamenii le-au dat flori jandarmilor

UPDATE 19.38 Peste 500 de oameni protestează la Brăila, nemulțumiți de modificarea Codurilor penale

UPDATE 19.34 - Prahova. Circa 1.000 de persoane protestează în centrul Ploieștiului

UPDATE 19.30 - Traficul rutier a fost închis în Piața Victoriei din Capitală.

UPDATE 19.21- Peste 2.000 de oameni protestează la Alba, nemulțumiți de modificarea Codurilor penale

UPDATE 19.13 - Un grup compact de persoane a fost observat venind la protestele de la Guvern. Grupul organizat este format din 200-300 de persoane, potrivit Antena 3.

Până acum nu au fost înregistrate probleme, dar traficul rutier a fost blocat spre bulevardul Ion Mihalache.

UPDATE 18.55 - Circa 3.000-4.000 de oameni s-au strâns până la această oră la Guvern, potrivit unor surse din rândul Jandarmeriei, citate de Antena 3.

UPDATE 19.27Proteste la Botoșani, în Piața Revoluției

UPDATE 18.24 - Aproximativ 1.000 de persoane protestează în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de adoptarea de către Guvern a ordonanţei vizând modificarea Codurilor penale, potrivit News.ro.

Manifestanţii strigă: "Hoţii, hoţii", "DNA să vină să vă ia", "PSD, ciuma roşie", "România, trezeşte-te", "Noaptea ca hoţii".

Mulţimea fluieră şi huiduie, afişând un banner pe care se poate citi: "Iliescu cu minerii, Carmen Dan cu huliganii".

----------------------------

Știrea inițială 16.38

Zeci de persoane au venit din nou în Piaţa Victoriei pentru a protesta împotriva ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, potrivit agerpres.ro.

Reprezentanţii Jandarmeriei Române au declarat că se aşteaptă ca numărul protestatarilor să crească după ora 18.00. 

Peste 100.000 de persoane, conform unor surse din Jandarmerie, au protestat miercuri seară în Piaţa Victoriei din Capitală faţă de deciziile Guvernului în domeniul Justiţiei. 

Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, acte normative privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate, precum şi pentru modificarea codurilor penale.

×
x close