Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto Mika Hakkinen a prezentat publicului român maşina Caparo T1, folosită în demonstraţia susţinută în Bucureşti

Mika Hakkinen a prezentat publicului român maşina Caparo T1, folosită în demonstraţia susţinută în Bucureşti

Mika Hakkinen a prezentat publicului român maşina Caparo T1, folosită în demonstraţia susţinută în Bucureşti
de M.T.    |    05 Iun 2013   •   18:09

Mika Hakkinen, ambasadorul global Johnnie Walker pentru promovarea consumului responsabil de alcool şi dublu campion mondial de Formula 1 cu echipa McLaren, a fost prezent miercuri la Bucureşti şi a transmis consumatorilor români mesajul “Nu te urca la volan sub influenţa alcoolului”.

În cadrul unui eveniment public care s-a desfăşurat miercuri după-amiază în parcarea exterioară a Băneasa Shopping City, Mika Hakkinen a parcurs un circuit închis la volanul maşinii Join the Pact Caparo T1, una dintre cele mai rapide din lume.

Proiectată de creatorii maşinilor de Formula 1, maşina Caparo T1, cu un propulsor V8 de 3,5 litri si 600 de cai putere, este una dintre cele mai rapide maşini din lume, ajungând de la 0 la 100 km/h în numai 2,5 secunde.

Spectaculosul bolid folosit de Hakkinen în demonstraţia de la Bucureşti a fost prezentat publicului român chiar de oaspetele din Finlanda, acesta fiind singurul pilot de curse auto desemnat să conducă această maşină puternică.

Mika Hakkinen (45 de ani) a participat în Formula 1 între 1991 şi 2001, pilotând pentru doar două echipe, Lotus şi McLaren, şi a fost de două ori consecutiv campion mondial, în 1998 şi 1999.

De-a lungul carierei sale în Formula 1, Hakkinen a luat startul în 161 de curse, de 26 de ori de pe prima poziţie a grilei, obţinând 20 de victorii de etapă şi clasându-se de 51 de ori pe podium.

×
Subiecte în articol: demonstratie
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close