Antena 3 Sport Alte sporturi Handbal CM de handbal feminin: Campioana mondială Rusia, eliminată în sferturile de finală

CM de handbal feminin: Campioana mondială Rusia, eliminată în sferturile de finală

de M.T.    |    15 Dec 2011   •   10:34
CM de handbal feminin: Campioana mondială Rusia, eliminată în sferturile de finală
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA

Rusia a pierdut în faţa Franţei, scor 23-25, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin din Brazilia, o reeditare a finalei din 2009, şi a fost eliminată din competiţie.

Naţionala Rusiei este câştigătoarea precedentei ediţii a Campionatului Mondial, care a avut loc în China, după ce, în ultimul act, a învins echipa Franţei cu scorul de 25-22.

În semifinale, Franţa va întâlni Danemarca, handbalistele nordice impunându-se fără emoţii în faţa Angolei, scor 28-23.

În cea de-a doua semifinală, Norvegia, învingătoare cu 30-25 în faţa Croaţiei, va juca împotriva Spaniei, care a reuşit să elimine ţara gazdă, Brazilia, în urma unui meci dramatic, încheiat cu scorul de 27-26 în favoarea ibericelor.

Cele două semifinale vor avea loc la Sao Paolo, vineri, finalele fiind programate duminică, în ultima zi a competiţiei.

Campioana mondială se va califica direct la Jocurile Olimpice de la Londra, competiţie la care şi-au asigurat deja prezenţa Marea Britanie, Norvegia (din Europa), Coreea de Sud (Asia) şi Brazilia (Pan-America).


Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close