Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Preliminarii CM 2014: Malta obţine o victorie istorică, într-o seară a surprizelor

Preliminarii CM 2014: Malta obţine o victorie istorică, într-o seară a surprizelor

Preliminarii CM 2014: Malta obţine o victorie istorică, într-o seară a surprizelor
Sursa foto: Foto: uefa.com
de M.T.    |    07 Iun 2013   •   23:59

Malta a produs cea mai mare surpriză a meciurilor de vineri din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, reuşind să obţină prima victorie într-un meci oficial după aproape şapte ani.

Victima naţionalei din Malta a fost Armenia, învinsă pe teren propriu cu 1-0, unicul gol al întâlnirii fiind marcat de Mifsud, în minutul 8, care a adus astfel primele puncte în actualele preliminarii pentru echipa sa.

Precedenta victorie a Maltei într-o partidă oficială datează din octombrie 2006, 2-1 cu Ungaria, pe teren propriu, în preliminariile Campionatului European din 2008.

În ciuda acestui succes, Malta se află în continuare pe ultimul loc în grupa B, condusă de naţionala Italiei, care a obţinut un rezultat de egalitate, scor 0-0, pe terenul Cehiei, principala sa contracandidată, chiar dacă a evoluat în inferioritate numerică în ultimele 20 de minute, după eliminarea lui Balotelli.

O altă mare surpriză s-a produs în grupa G, Liechtensteinul smulgând un egal, scor 1-1, în meciul de pe teren propriu cu Slovacia, ale cărei şanse de calificare s-au redus simţitor, mai ales că principalele rivale, Bosnia şi Grecia, au obţinut victorii.

Bosnia şi-a consolidat poziţia de lider printr-un succes clar cu 5-0, cel mai mare al serii, în Letonia, în timp ce naţionala elenă a câştigat cu 1-0 cu Lituania, tot în deplasare.

Tot în categoria rezultatelor neaşteptate poate fi trecută şi victoria Scoţiei în Croaţia (1-0), de sincopa ex-iugoslavilor profitând Belgia. "Dracii roşii" au învins Serbia cu 2-1 pe teren propriu, rămânând neînvinşi în actualele preliminarii şi urcând în acelaşi timp pe primul loc în grupa A.

Victorie mare a Austriei în partida de pe teren propriu cu Suedia (2-1), rezultat în urma căruia austriecii ajung pe poziţia a doua într-o grupa C, la egalitate de puncte cu Irlanda, care a trecut fără emoţii de Insulele Feroe, scor 3-0. Germania, care nu a avut meci vineri, se află pe prima poziţie la o distanţă de cinci puncte faţă de cele două urmăritoare.

În grupa E, Albania a fost la trei minute de un succes cu Norvegia pe teren propriu, care o putea duce pe primul loc în grupă. Nordicii au egalat însă prin Hogli, care a anulat avantajul luat de gazde în prima repriză, în urma golului marcat de Rama, astfel că Elveţia, care nu a jucat, rămâne lider.

Într-o altă partidă, Islanda a ratat de asemenea ocazia de a urca pe prima poziţie, fiind învinsă pe teren propriu de ultima clasată înaintea acestei etape, Slovenia, scor 2-4.

Rezultat surprinzător, mai ales prin proporţiile scorului, şi în grupa H, Ucraina impunându-se cu 4-0 în faţa naţionalei din Muntenegru, chiar pe terenul acesteia. Garmash, Konoplyanka, Fedetskiy şi Bezus au marcat golurile unui meci cu trei cartonaşe roşii, două pentru gazde şi unul pentru oaspeţi.

Dacă Ucraina revine în lupta pentru calificare, alături de liderul Anglia, care nu a jucat, şi Muntenegru, nu acelaşi lucru se poate spune despre Polonia, care a ratat această şansă în urma remizei din Moldova, scor 1-1. Blaszczykowski a punctat pentru vizitatori în debutul întâlnirii, dar gazdele au egalat înainte de pauză, prin Sidorenco. 

Finlanda a scăpat de ultimul loc în grupa I, poziţie preluată chiar de echipa pe care nordicii au învins-o acasă cu 1-0, Belarus. Victoria gazdelor, prima din actualele preliminarii, a fost adusă de autogolul lui Veremko.

În grupa F, Azerbaidjan a încheiat la egalitate pe teren propriu cu Luxemburg, scor 1-1.

Grupa D, din care face parte şi România, a fost singura în care nu s-a disputat niciun meci vineri seară.

Preliminarii CM 2014


Grupa A: Croaţia - Scoţia 0-1, Belgia - Serbia 2-1

Grupa B: Armenia - Malta 0-1, Cehia - Italia 0-0

Grupa C: Austria - Suedia 2-1, Irlanda - Insulele Feroe 3-0

Grupa E: Albania - Norvegia 1-1, Islanda - Slovenia 2-4

Grupa F: Azerbaidjan - Luxemburg 1-1

Grupa G: Letonia - Bosnia 0-5, Lituania - Grecia 0-1, Liechtenstein - Slovacia 1-1

Grupa H:
Moldova - Polonia 1-1, Muntenegru - Ucraina 0-4

Grupa I: Finlanda - Belarus 1-0

×
Subiecte în articol: Cupa Mondiala Malta armenia
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close