Antena 3 CNN Sport Off Sport FRF dă în judecată fanii Naționalei

FRF dă în judecată fanii Naționalei

FRF dă în judecată fanii Naționalei
Sursa foto: Foto: Agerpres
30 Mar 2017   •   16:17

FRF se constituie parte civilă şi cere despăgubiri fanilor care au provocat incidente la meciul România - Polonia (0-3). Decizia a fost luată, joi, cu o abţinere, a lui Florin Prunea, în cadrul Comitetului Executiv al forului de la Casa Fotbalului.

Suma poate depăși cu mult cele 88.000 de euro, amenda primită de FRF. La aceasta, se adaugă cheltuielile suplimentare apărute prim mutarea meciului cu Danemarca (0-0) de la București la Cluj, aici fiind luate în considerare numărul mai mic de bilete vândute, cazarea delegației, dar și drumul. 

"Aprobă cu majoritate de voturi, cu o abţinere din partea domnului Florian Prunea, constituirea ca parte civilă a FRF împotriva persoanelor care au produs incidentele de la jocul România – Polonia, urmând ca suma cu care FRF se constituie parte civilă să fie alcătuită din sumele cu care FRF a fost sancţionată de către autorităţi competente (Jandarmerie şi Comisia de Disciplină şi Etică a FIFA) la care urmează să se adauge contravaloarea biletelor nevândute ca urmare a organizării jocului pe un stadion cu o capacitate mai mică, precum şi diferenţa de cost dintre organizarea jocului la Cluj-Napoca şi nu la Bucureşti", arată FRF.

Mai multe detalii pe DigiSport

×
Subiecte în articol: pagube instanta echipa nationala fani FRF
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close