Atacul asupra şcolii din Peshawar, CEL MAI GRAV din istoria Pakistanului. Cel puţin 141 de oameni, dintre care 132 de copii, au fost ucişi în acţiunea revendicată de talibani16 Dec
Obama, acuzat de încălcarea legii pentru înţelegerea cu talibanii, care a dus la eliberarea sergentului Bowe Bergdahl01 Iun
ATAC asupra unui hotel de lux din Kabul. Cei patru atacatori au fost ucişi într-un schimb de focuri cu forţele afgane de securitate20 Mar
Cel puţin 17 civili au fost ucişi în Afganistan, în ultimele zile, în atacuri ale insurgenţilor talibani17 Aug
Pakistan: Şapte oameni au murit şi alţi cinci au fost luaţi ostatici în atacul unei centrale electrice02 Apr
Afganistan a început eliberarea talibanilor, pentru a stabiliza ţara şi pentru a facilita procesul de pace06 Ian
A trecut cu bine prin cea mai grea încercare din viaţa ei. Malala, tânăra împuşcată în cap de talibani, a fost externată04 Ian
Oasele craniului i-au fost sfărâmate de gloanţele talibanilor. Şansă la supravieţuire pentru adolescenta care a fost împuşcată în cap de talibani16 Oct
Îi pot lua viaţa, dar nu şi spiritul. Curajul incredibil a adus-o pe această fată în pragul morţii. Întreaga lume se roagă pentru ea10 Oct
Supravieţuire miraculoasă. O fată de 14 ani, militantă pentru dreptul femeilor la educaţie, a fost împuşcată în cap de talibani10 Oct
Americanii sunt în pericol peste tot în lume. Avertismentul sinistru al talibanilor dat cu o zi înainte de comemorarea atentatelor din 11 septembrie11 Sep
SUA suspendă antrenamentele recruţilor afgani, până la clarificarea posibilelor legături cu insurgenţii talibani02 Sep
Un american din trupele care l-au capturat pe bin Laden a ucis 16 afgani. Talibanii jură razbunarea în genunchi12 Mar
"Pentru a apăra Cartea Sfântă trebuie să UCIDEM militarii străini din Afganistan". Talibanii, revoltaţi după ce americanii au ars Coranul23 Feb
Talibanii, la fel de sfidători: America a martirizat zeci de mii de musulmani sub pretextul unui eveniment ambiguu10 Sep
Soldaţii americani omorâţi în Afganistan făceau parte din unitatea care l-a eliminat pe Osama bin Laden06 Aug