Antena 3 CNN Actualitate Macovei îi cere Monei Pivniceru "să se ruşineze şi să demisioneze" după avizul CSM

Macovei îi cere Monei Pivniceru "să se ruşineze şi să demisioneze" după avizul CSM

Macovei îi cere Monei Pivniceru "să se ruşineze şi să demisioneze" după avizul CSM
Sursa foto: Foto: INTACT Images
22 Noi 2012   •   16:51

Eurodeputatul PDL Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, susţine că actualul ministru, Mona Pivniceru, trebuie să-şi asume răspunderea propunerilor de procurori şefi înaintate CSM, să se ruşineze de modul în care aceştia s-au prezentat şi să îşi dea demisia, informează Mediafax.
   
"Este inacceptabil ca propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de procuror şef al DNA, Ioan Irimie, să nu cunoască date despre activitatea specifică, cum ar fi date statistice despre condamnări şi achitări, sau să confunde Consiliul Europei cu Comisia Europeană, iar în ultimul an de activitate să nu fi făcut niciun rechizitoriu. La fel de inacceptabil este ca propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de Procuror general al PICCJ, Tiberiu Niţu, să nu ştie efectele asa-numitei legi a ?micii reforme? şi să nu prezinte nicio propunere concretă pentru gestionarea PICCJ. Ministrul Mona Pivniceru trebuie să-şi asume răspunderea propunerilor înaintate CSM, să se ruşineze de modul în care s-au prezentat şi să îşi dea demisia", a postat pe Facebook Macovei
   
Secţia pentru procurori a CSM a avizat negativ, joi, numirea lui Ioan Irimie şi a lui Tiberiu Niţu la conducerea DNA, respectiv în funcţia de procuror general, ambii înregistrând cinci voturi "împotrivă" şi unul favorabil, acesta aparţinând ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru.
   
Avizul CSM este consultativ, decizia finală aparţinând şefului statului.
   
În 13 noiembrie, ministrul Mona Pivniceru a spus, într-o emisiune televizată, că nu ştie ce va face în cazul respingerii propunerilor sale pentru funcţiile de procuror general al României şi procuror şef al DNA, dar că "probabil" îi va desemna pe următorii doi în ordinea nominalizărilor pe care le-a făcut: Elena Hach şi Claudiu Dumitrescu.
 

×
Subiecte în articol: Monica Macovei Tiberiu Niţu DNA
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close