Apărarea antiaeriană a NATO a ajutat Polonia să doboare drone ruse care au invadat spaţiul aerian polonez miercuri dimineaţă devreme, a precizat miercuri Alianţa Nord-Atlantică. De asemenea, Polonia a beneficiat de sprijin suplimentar din partea avioanelor F-35 olandeze și a bateriilor Patriot din Germania, informează Agerpres.
„Numeroase drone au intrat în spaţiul aerian polonez peste noapte şi au întâlnit apărarea antiaeriană poloneză şi a NATO”, a declarat purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, într-o postare pe reţelele de socializare, adăugând că secretarul general Mark Rutte este în contact cu autorităţile poloneze, informează EFE.
Polonia a denunţat miercuri un „act de agresiune” în urma încălcării „fără precedent” a spaţiului său aerian de către dronele ruse în primele ore ale dimineţii, care a forţat închiderea mai multor aeroporturi şi convocarea urgentă a unei reuniuni a Adunării Naţionale de Securitate.
Operaţiunea, în care Armata a folosit arme pentru a doborî mai multe drone şi care s-a încheiat între timp, a durat toată dimineaţa, dat fiind că abia în jurul orei 6:00 GMT Comandamentul Operaţional a anunţat pe platforma X că „operaţiunile aeriene poloneze şi aliate legate de încălcările spaţiului aerian polonez s-au încheiat”.
Premierul polonez Donald Tusk l-a informat pe Rutte, precum şi pe secretarul de stat american Mark Rubio, iar intern, acesta este în „contact constant” cu preşedintele ţării, Karol Nawrocki, şi cu ministrul apărării Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, care se află miercuri la Londra pentru a participa la o întâlnire cu patru omologi europeni.
Încălcarea spaţiului aerian polonez a forţat închiderea temporară a patru aeroporturi: Aeroportul Chopin din Varşovia, Aeroportul Varşovia-Modlin, Aeroportul Rzeszow-Jasionka şi Aeroportul Lublin, majoritatea fi redeschise miercuri dimineaţă devreme.
Avioanele F-35 olandeze au doborât drone rusești. „Așa îi ții pe ruși la distanță”
Cetăţenii au fost avertizaţi că, dacă găsesc drone doborâte sau fragmente din acestea, nu trebuie să se apropie de ele, să le atingă sau să le mişte până când nu sunt inspectate de echipe de genişti.
Avioane de vânătoare F-35 ale aliaţilor, în special cele ale Forţelor Aeriene Regale Olandeze (Koninklijke Luchtmacht), au ajutat Varşovia să garanteze securitatea cerului polonez, relatează EFE.
„Avioane F-35 olandeze au doborât drone rusești deasupra Poloniei”, a anunțat ministrul olandez al Apărării, Ruben Brekelmans.
Nederlandse F-35’s hebben Russische drones neergehaald in Polen.
— Ruben Brekelmans (@DefensieMin) September 10, 2025
In NAVO-verband leveren onze F-35’s een belangrijke bijdrage aan de verdediging van onze gezamenlijke veiligheid. Dit is precies waarvoor we paraat staan.
Zo houden we de toenemende Russische dreiging op afstand. pic.twitter.com/HON29p1QzS
„Avioanele noastre F-35 au o contribuție semnificativă la sistemul nostru de apărare colectivă. Acesta este exact scenariul pentru care ne pregătim. Așa ținem la distanță amenințarea crescândă a Rusiei”, a spus oficialul olandez.
Comandamentul Operaţional al Forţelor Armate Poloneze a indicat într-un mesaj pe platforma X că a primit sprijin din partea Comandamentului Aerian Aliat (AIRCOM) în timpul operaţiunii, precum şi din partea Forţelor Aeriene Regale Olandeze, cărora le-a mulţumit.
Nu este prima dată când avioanele F-35 ale Aliaţilor au fost nevoite să sprijine Polonia în apărarea spaţiului său aerian de la începutul războiului Rusiei în Ucraina, iar Comandamentul Operaţional Polonez trimite cu regularitate aeronave pe cerul polonez în timpul unor atacuri ruse asupra părţii de vest a ţării vecine.
O sursă din domeniul securităţii a declarat miercuri pentru Reuters că două sisteme de apărare antiaeriană Patriot, aparţinând Germaniei, au fost implicate în detectarea dronelor ruse în spaţiul aerian polonez.
Polonia, care a denunţat un „act de agresiune” din partea Rusiei, a folosit arme pentru a elimina unele dintre vehiculele aeriene fără pilot ruse în primele ore ale dimineţii de miercuri şi a trebuit să închidă o parte din spaţiul său aerian şi mai multe aeroporturi. Sistemele poloneze de apărare aeriană şi recunoaştere radar au atins starea de „alertă maximă” în primele ore ale dimineţii, iar Trupele Teritoriale de Apărare (WOT), un serviciu de voluntari şi rezervişti, precum şi Poliţia, Grănicerii şi Poliţia de Pompieri de Stat, au fost mobilizate. Operaţiunea a durat toată noaptea până aproape de ora 6:00 GMT.