Capitolul ultim al cărţii „Casa Poporului, adevărata istorie”, o carte de curând apărută, poartă titlul „Confesiuni despre mama mea”. Este poate mai mult decât o confesiune. Este o poveste de suflet, scrisă cu mare sensibilitate de Cristina Mărculeţ Petrescu, doctorandă în filosofie şi scriitoare de proză scurtă, una din cărţile sale purtând un titlu mai mult decât interesant: „Pelerinaj prin absurd”, scrie Ziarul Ring.
„Întotdeauna, mama ne-a vorbit de un al treilea copil, de un membru al familiei mai atipic. Când treceam prin dreptul ei, cu un zâmbet nostalgic, care radia de dragoste maternă, ne spunea: «Priviţi, asta este sora voastră mai mare!». Nu, nu este vorba de un om în carne şi oase. Este vorba de o clădire: Casa Republicii, unul din cei trei copii ai familiei”. Aşa îşi începe Cristina Mărculeţ confesiunea. Este, de fapt, ultimul capitol al cărţii „Casa Poporului, adevărata poveste”, o carte de curând apărută sub semnătura lui Adrian Eugen Cristea, fost colonel în Securitatea personală a lui Ceauşescu, a lui Mihai Bartoş, fost colonel MApN care, înainte de 1989, a coordonat lucrări importante, printre care şi cele de la vestita Casă a Republicii, a lui Marius Marinescu, fost senator, şi un bun cunoscător al secretelor Bucureştiului din „Epoca de Aur” şi, nu în ultimul rând, al Cristinei Mărculeţ Petrescu, fiica arthitectei Casei Poporului, acum Palatul Parlamentului, a doua clădire ca mărime din lume, după Pentagon.
„Şi pe vremea lui Ceauşescu se ţeseau intrigi şi mulţi o doreau pe mama scoasă din ecuaţie”
Încă de la începutul confesiunilor sale, fiica Ancăi Petrescu ţine să amintească despre faptul că s-a născut şi a crescut odată cu Casa Republicii, zisă şi Casa Poporului, deşi clădirea pare a fi considerată în familia Petrescu întâiul copil. De suflet. Şi pentru care mama ei a pus mult suflet. „Pe 5 septembrie 1985, mama se afla pe şantier cu Ceauşescu. Dictatorul vizita şantierul aproape zilnic şi mama trebuia să fie întotdeauna pregătită să îi poată da orice fel de explicaţii. (...) Pe 6 septembrie 1985, la ora 13.30, m-am născut eu. După trei zile, mama era din nou pe şantier. La fel s-a întâmplat şi în cazul surorii mele. În 1988, pe 8 iunie, mama a născut-o pe Smaranda, ca, apoi, a doua zi dimineaţă, să fie din nou pe şantier. Ca şi acum, şi pe vremea lui Ceauşescu, se ţeseau intrigi şi mulţi o doreau pe mama scoasă din ecuaţie. De aceea, chiar dacă numai cu o zi înainte născuse, s-a dus pe şantier, făcându-le o surpriză nu dintre cele mai plăcute celor care sperau să se debaraseze de ea”, povesteşte Cristina Mărculeţ Petrescu.
Continuarea AICI
