Antena 3 CNN Actualitate Cultură 161 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Vezi cum este sărbătorit evenimentul în ţară

161 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Vezi cum este sărbătorit evenimentul în ţară

161 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Vezi cum este sărbătorit evenimentul în ţară
Sursa foto: Foto: Mediafax
14 Ian 2011   •   14:03

Sâmbătă se împlinesc 161 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. O serie de manifestări de elogiere vor fi organizate cu această ocazie la Botoşani, Ipoteşti, Orşova, Sibiu, dar şi la Chişinău. În timp ce în unele zone, poetul naţional al românilor este sărbătorit prin simpozioane, lansări de carte şi spectacole, la Galaţi, cea mai veche statuie a lui Mihai Eminescu a fost vandalizată.

Cele mai importante evenimente dedicate naşterii poetului vor avea loc la Botoşani. Acolo va fi lansată o serie de cărţi de poezie, dar va fi prezentat şi un spectacol cu recitaluri ale acestor poeme susţinute de actori.

Vezi programul Zilelor Eminescu din Botoşani

Seria de cărţi se numeşte „Premiul Eminescu" şi reuneşte 19 volume antologice ale poeţilor recompensaţi cu Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu" - Opera Omnia, acordat la Botoşaniş Printre aceştia se numără Angela Marinescu, Gellu Naum, Ileana Mălăncioiu, Mircea Ivănescu, Ştefan Augustin Doinaş, Emil Brumaru, Dorin Tudoran sau Mircea Dinescu. De asemenea, de ziua poetului naţional, a fost organizat un eveniment pentru tinerii scriitori ai anului 2010.

Data de 15 ianuarie a fost decretată oficial Ziua Culturii Naţionale, în urma unei legi promulgate de preşedintele Traian Băsescu în 2010.

Cea mai veche statuie a lui Mihai Eminescu, vandalizată

Cea mai veche statuie a poetului Mihai Eminescu, aflată într-un parc din Galaţi, a fost vandalizată. Astfel de incidente au loc în fiecare an, în apropiere datei de 15 ianuarie, ziua de naştere a poetului. Mâna muzei care face parte din monument a fost ruptă de persoane neidentificate. În plus, statuia a fost murdărită cu un marker şi vopsea de mai multe culori.

Reprezentanţii Poliţiei Galaţi au declarat că nu pot deschide o anchetă în acest caz pentru că nu există o plângere referitoare la vandalizarea monumentului.

Monumentul ridicat în memoria lui Mihai Eminescu este alcătuit dintr-un bust al poetului şi un nud de femeie, simbolizând muza poetului. Statuile au fost realizate de către sculptorul Frederic Storck în urmă cu o sută de ani.

Mihai Eminescu din ciocolată

Un maestru cofetar din Constanţa a ales să omagieze cei 161 de ani care se împlinesc de la naşterea lui Mihai Eminescu într-un mod inedit. A lansat o prăjitură care poartă numele marelui poet. Şi a făcut şi o statuie pe măsura Luceafărului... din ciocolată.

Lansarea a fost făcută ca la carte. Mai mulţi elevi au recitat poezii, acompaniaţi de acorduri de vioară.Cei care au trecut pragul cofetăriei nu au stat pe gânduri şi au gustat din Eminescu.

Maestrul cofetar nu este la prima ispravă de acest gen. El este autorul statuilor reginei Maria şi a regelui Carol, bineînţeles tot din ciocolată.

Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850, în Ipoteşti. A fost poet, prozator şi jurnalist. El este considerat de cititorii români şi de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura română, fiind supranumit şi „luceafărul poeziei româneşti”.


 

 

×
Subiecte în articol: Mihai Eminescu program nastere cultura poezie
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close