Antena 3 CNN Actualitate Cultură Drepturile de autor, dosar european prioritar. Anunţul făcut de ministrul Culturii

Drepturile de autor, dosar european prioritar. Anunţul făcut de ministrul Culturii

Drepturile de autor, dosar european prioritar. Anunţul făcut de ministrul Culturii
Sursa foto: Foto: Captură Antena 3
23 Ian 2019   •   11:48

Legislaţia privind drepturile de autori este cel mai important dosar din domeniul culturii pentru preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene. Este declaraţia ministrului Culturii, Daniel Breaz, care a prezentat ieri priorităţile în sfera sa comisiei de specialitate din Parlamentul European.

''Este un dosar important datorită faptului că se încearcă atât protecţia în acest dosar a celor care sunt producători de cultură, de artă, de filme, indiferent de orice altceva şi care nu beneficiază la un moment dat de plata anumitor sume de bani din partea celor care practic mediatizează toate aceste informaţii'', a spus ministrul Culturii care a anunţat că mai are şi alte priorităţi.

 

×
Parteneri
Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD, la București
x close