Antena 3 CNN Actualitate Raluca Turcan reacționează în cazul facturilor uriașe la încălzire pe care românii le-ar putea plăti începând din iarnă

Raluca Turcan reacționează în cazul facturilor uriașe la încălzire pe care românii le-ar putea plăti începând din iarnă

Facturile la încălzirea termică s-ar putea dubla la iarnă. Proiectul de lege prin care va fi eliminată subvenția la căldură este dezbătut astăzi în Comisia Economică și cea de Industrii din Senat.

Raluca Turcan reacționează în cazul facturilor uriașe la încălzire pe care românii le-ar putea plăti începând din iarnă
Sursa foto: Facebook / Raluca Turcan
de Laura Dinu    |    10 Mai 2021   •   15:09

Potrivit documentului, ajutor vor primi doar consumatorii vulnerabili, și doar în anumite condiții. 

”Până anul acesta, 1 ianuarie, am avut o piață reglementată și știm că în momentul de față există ajutoare de încălzire, iar acest proiect de lege are în vedere de a defini consumatorul vulnerabil și într-un fel de a regândi sistemul de ajutoare la încălzire. 

Proiectul de lege are în vedere și simplificarea procedurilor de a avea acces la astfel de ajutoare de încălzire, a declarat Antal Lorant, senator UDMR.

”În contextul liberalizării pieței, este cu atât mai important să ajungem la consumatorii vulnerabili. Luăm în considerare observațiile primite de la ministere, pentru că, așa cum ați văzut, ministerele au diferite opinii care trebuie integrate și de care trebuie ținut cont pentru că, până la urmă, sunt parte din tot acest proces.

De asemenea, încercăm să mergem către zona de debirocratizare, cu cât mai puține acte, astfel încât să ajungem la acești oameni. Există posibilitatea și a acordării de ajutoare suplimentare față de cele menționate în primele articole ale legii, care se pot face la nivel de primării”, spune și Silvia Dincă, USR.

Raluca Turcan reacționează

Raluca Turcan a trimis un punct de vedere referitor la acest subiect pentru Antena 3 în care lasă să se înțeleagă că nici nu ar trebui să se acorde aceste subvenții decât în cazurile prevăzute expres. 

”Legea nr.325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică reglementează reducerea graduală a subvențiilor. Pe cale de consecință, noul proiect de lege privind măsurile de protecție a consumatorului vulnerabil de energie reglementează sprijinul acordat acestor consumatori pentru consumul de energie pentru perioada sezonului rece (ajutor pentru încălzire) și pentru întreg parcursul anului (suplimentul de energie).

De altfel nici OUG nr.70/2011, actul normativ care reglementează acordarea, în prezent, a ajutoarelor pentru încălzire nu face referire la acordarea de subvenții la energie termică pentru toată populația, ci doar participarea cu un procent de minimum 10% din sumele acordate de la bugetul de stat pentru ajutoarele de încălzire și numai pentru categoria de beneficiari prevazuta de actul normativ. Prin urmare nu se poate discuta de eliminarea subvenției prin noul proiect legislativ, aceste aspecte fiind reglementate de alte autorități in domeniu, cum ar fi Ministerul Energiei, ANRE, ANRSC”, a declarat Raluca Turcan pentru Antena 3. 

Facturi cu 300% mai scumpe la încălzire, începând de iarna următoare

O nouă lege prin care este definit consumatorul vulnerabil este dezbătută astăzi în comisia de specialitate din Senat. Potrivit modificărilor, aproape toți bucureștenii ar putea să nu mai primească subvenție la căldură pentru că nu se mai încadrează, ceea ce înseamnă că iarna următoare facturile ar putea fi mai mari cu până la 240% decât iarna trecută. 

Situația diferă de la un oraș la altul, în funcție de cât de mult este subvenționată gigacaloria. În Constanța, de exemplu, oamenii vor trebui să scoată cu până la 300% mai mult din buzunar pentru factura la căldură, începând cu iarna următoare. 

Legea îi protejează însă pe cei cu venituri mici care vor primi 250 de lei pe lună pentru gaze naturale și 500 de lei pe lună pentru energie electrică, dacă au venituri sub 810 lei pe lună/persoană în cazul familiei și sub 1445 de lei în cazul persoanei singure.

Deciziile vor fi luate de fiecare primărie în parte. 

×
Subiecte în articol: factura incalzire
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close