Tragedia s-a produs pe DJ 212, atunci când un tânăr de 28 de ani, aflat la volanul unui autoturism, conducea dinspre Movila către Fetești. La un moment dat, într-o zonă în care depășirea era interzisă, șoferul s-a angajat într-o depășire și a intrat frontal într-o mașină care circula regulamentar, din sens opus.
Impactul a fost extrem de violent, una dintre mașini fiind proiectată la zeci de metri pe câmp, în timp ce cealaltă s-a răsturnat și a rămas pe șosea.
În total, cinci persoane, aflate în ambele mașini, au fost grav rănite. O fetiță de numai 10 ani a murit pe loc în urma cumplitului accident, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Martori la teribilul accident, alți șoferi au sunat disperați la numărul unic de urgență 112 și au cerut ajutor. La locul accidentului s-au deplasat echipaje ale Ambulanței, SMURD, Poliție Rutieră, dar și un elicopter SMURD de la Constanța.
![]()
Tragedie pe drumul dintre Movila și Fetești, în Ialomița
Două femei și doi bărbați au fost grav răniți, iar după câteva ore, unul dintre cei patru răniți s-a stins din viață.
Polițiștii rutieri din Ialomița au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs tragedia.