Antena 3 CNN Actualitate Inedit Adina avea doar 19 ani când a ajuns la spital și i-a șocat pe medici. Niciunul nu mai văzuse așa ceva până atunci. După ani de terapie, fata a reînvățat să trăiască

Adina avea doar 19 ani când a ajuns la spital și i-a șocat pe medici. Niciunul nu mai văzuse așa ceva până atunci. După ani de terapie, fata a reînvățat să trăiască

Adina avea doar 19 ani când a ajuns la spital și i-a șocat pe medici. Niciunul nu mai văzuse așa ceva până atunci. După ani de terapie, fata a reînvățat să trăiască
08 Apr 2019   •   12:45

Adina avea doar 19 ani când a ajuns la spital și i-a șocat pe medici. Niciunul nu mai văzuse așa ceva până atunci.

Cazul Adinei Macoveiciuc a ajuns în atenţia opiniei publice în anul 2013. Povestea ei a şocat o ţară întreagă, pentru că la 19 ani tânăra cântărea doar 16 kilograme.

Până la vârsta majoratului, Adina, care locuia cu familia în comuna Moldoviţa din judeţul Suceava, a fost hrănită doar cu lapte şi apă cu zahăr.

După ani de terapie, fata, acum în vârstă de 24 de ani, a făcut progrese la care mulţi nici măcar nu sperau, având în vedere problemele de sănătate pe care le avea când a fost adusă. Acum, Adina se alimentează normal, poate să vorbească, îşi foloseşte mâinile şi a învăţat să scrie.

Adina nu are încă un grad de independenţă care să îi permită să se descurce singură. Când a ajuns în Centru cântărea 20 de kilograme, iar acum are 35. Avea 118 cm, iar acum are 141. Tânăra recunoaște că este îndrăgostită de brăţări, participă la serbările organizate în Centru. Face în continuare kinetoterapie. Şi mai bea şi lapte câteodată, scrie adevărul.ro.

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close