Antena 3 CNN Actualitate Justiție Tolontan, despre DNA: Noua doctrină penală seamănă tot mai mult cu poliția politică!

Tolontan, despre DNA: Noua doctrină penală seamănă tot mai mult cu poliția politică!

Tolontan, despre DNA: Noua doctrină penală seamănă tot mai mult cu poliția politică!
07 Sep 2016   •   09:53

Redactorul-șef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Tolontan, critică dur DNA după comunicatul de presă de ieri pe tema începerii urmăririi penale în cazul lui Victor Ponta într-un nou dosar penal. Și acuză procurorii anti-corupție de acțiuni care aduc tot mai mult a poliție politică. 

"În comunicatul prin care DNA anunță cercetarea lui Victor Ponta pentru că i-a dat un loc eligibil lui Sebastian Ghiță, în schimbul finanțării venirii fostului premier britanic Tony Blair în România, procurorii scriu:

”Acest mecanism fraudulos este de natură a aduce grave prejudicii democrației, care presupune ab initio ca persoanele care acced în funcţii de demnitate publică să fie alese de către popor potrivit principiului reprezentativității pe criterii de competenţă profesională si probitate”, se arată într-un comunicat al DNA.

”Nu este o poveste despre Ponta, Ghiță și despre cât de antipatici ne pot fi. E vorba de un principiu. Nu e vorba nici de contractele IT ale firmelor lui Ghiță care, vorba ministrului Cristian Ghinea, au inventat nevoi ale statului, ca mai apoi să le satisfacă pe bani publici.  Și asta rămâne de dovedit. E vorba de un principiu”, scrie Cătălin Tolontan, într-un articol pe blog.

Prin norma de fondare a DNA și potrivit Constituției, parchetul anticorupție nu are în atribuții grădinăritul democrației. Ordonanța de 255/19.07.2013 statutează în clar atribuțiile DNA.

Prima atribuție a DNA constă în  ”efectuarea urmăririi penale, în condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală, în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie”.

În nici una dintre atribuții, care se întind de la a la g, nu se pomenește despre faptul că DNA este paznicul de far al alegerilor,teoreticianul principiului reprezentativității și nici măcar atletul statului de drept.

Nici procurorii și nici ofițerii de informații nu sînt Părinții Fondatori ai democrației. Dacă vor asta, să-și dea demisia și să candideze.

Victor Ponta, Sebastian Ghiță și Tony Blair sînt o miză infimă aici. Discuția e dacă acceptăm noua doctrină penală care seamănă mai degrabă cu poliția politică", scrie Tolontan.

Citește continuarea pe tolo.ro.

 

×
Parteneri
Ordinea partidelor pe buletinul de vot, la alegerile europarlamentare 2024
x close