Antena 3 CNN Actualitate Negocieri de ultimă oră între Liviu Dragnea și ALDE pentru noul Guvern. Meleșcanu: „Nominalizarea unei doamne reprezintă o deschidere”

Negocieri de ultimă oră între Liviu Dragnea și ALDE pentru noul Guvern. Meleșcanu: „Nominalizarea unei doamne reprezintă o deschidere”

Negocieri de ultimă oră între Liviu Dragnea și ALDE pentru noul Guvern. Meleșcanu: „Nominalizarea unei doamne reprezintă o deschidere”
16 Ian 2018   •   17:31

Update: Teodor Meleșcanu a discutat despre nominalizarea Vioricăi Dăncilă și crede că nominalizarea unei doamne reprezintă o deschidere.

„Principala noastră preocupare a fost de a efectua o evaluare cu această candidatură pe care ne-am însușit-o și noi, ALDE. Este o doamnă ceea ce ar reprezenta o deschidere interesantă în viața politică românească, are o experiență foarte bună în activitatea cu UE, în activitatea de parlamentar european, este o persoană nonconflictuală și și-a asumat continuarea programului de guvernare și în al doilea rând și-a expirmat dorința de a avea o colaborare cu coaliția de Guvernare”, a declarat Meleșcanu.

Întrebat dacă ALDE își va păstra portofoliile, ministrul de Externe a declarat: „Pentru noi, suntem de părere că nu trebuie făcute remanieri foarte largi, dacă va fi nevoie de ceva se va discuta în coaliție, ne vom păstra portofoliile și cu aceeași miniștri”.

Știre inițială: Liderii ALDE sunt în acest moment în biroul lui Liviu Dragnea. Discuția a început de mai bine de o oră.

Este de așteptat ca politicienii din ALDE să fie de acord cu nominalizarea Vioricăi Dăncilă, deși astăzi spuseseră că și-ar fi dorit ca  PSD să vină cu două-trei propuneri, care să fie discutate în coaliția de guvernare și apoi să se stabilească acolo cu ce nominalizare vor merge la Cotroceni.

Nu s-a întâmplat așa. Liviu Dragnea încearcă acum să-i convingă pe cei din conducerea ALDE că aceasta este cea mai bună nominalizare pentru funcția de premier.

Liderii ALDE vor analiza mâine propunerea partenerilor de coaliţie. Şedinţa a fost programată pentru ora 10.00, cu două ore înainte de momentul în care ar urma să ajungă în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.

×
Parteneri
Programul Rabla 2024 începe astăzi!
x close