Antena 3 CNN Actualitate O centrală termică din Târgu Mureş a rămas cu un SINGUR abonat

O centrală termică din Târgu Mureş a rămas cu un SINGUR abonat

O centrală termică din Târgu Mureş a rămas cu un SINGUR abonat
26 Sep 2012   •   18:28

O centrală termică de cartier din Târgu Mureş a rămas cu un singur consumator, astfel că nu va putea fi pornită în sezonul rece, reprezentanţii municipalităţii susţinând că vor face o analiză pentru a vedea dacă se justifică acordarea unui ajutor social pentru achiziţia unei centrale de apartament, informează Mediafax.
   
Consilierul local Peti Andras (UDMR) a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că după sistarea furnizării agentului termic în oraş din cauza datoriilor, la începutul lunii iunie doar 2.866 de familii mai aveau locuinţele racordate la sistemul centralizat de încălzire.
   
El a spus că în urmă cu o zi societatea "Locativ" din subordinea Primăriei Târgu Mureş a obţinut licenţă de operare, iar Consiliul Local ar putea să aprobe transmiterea sistemului centralizat către aceasta temporar, întrucât se apropie iarna şi aceasta este singura societate din oraş care are licenţă, dar numai până la organizarea unei licitaţii pentru stabilirea unui furnizor de agent termic.
   
În noile condiţii, preţul de producţie a gigacaloriei va creşte, iar Consiliul Local va trebui să analizeze posibilitatea delimitării unei noi zone unitare, compacte, unde să poată fi furnizat agent termic la un preţ de producţie acceptabil.
   
"Există trei centrale termice care deservesc foarte puţini consumatori, chiar avem CET 5 din Tudor care deserveşte un singur consumator. Avem în continuare centrala termică din Unirii, care deserveşte 66 de consumatori şi centrala termică 3 din Dâmbu Pietros, care deserveşte, de asemenea, 66 de consumatori", a spus Peti.
   
Potrivit acestuia, centrala care deserveşte un singur consumator nu va fi pornită, iar în cazul acestei familii ar putea fi acordat un ajutor social pentru a facilita achiziţia unei centrale termice de apartament.
   
"Vom analiza situaţia socială a familiei respective şi dacă se justifică vom acorda ajutor social", a spus consilierul.
   
El a menţionat că la celelalte două centrale care au abonaţi puţini există o analiză privind preţul de producţie a gigacaloriei, iar dacă se va constata că acesta "este peste limita suportabilă, peste 400-500 de lei", furnizarea de agent termic nu va putea fi pornită nici acolo.
   
El a precizat că municipalitatea acordă un ajutor social unic de 2.000 de lei pentru familiile care au un venit pe membru de familie sub 800 de lei şi au rămas în afara sistemului centralizat, în vederea montării de centrale de apartament.
   

 
   

×
Subiecte în articol: centrala termica
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close