Antena 3 CNN Actualitate Religie Calendar ortodox, miercuri, 2 octombrie. Foarte mulţi oameni îşi sărbătoresc ziua de nume

Calendar ortodox, miercuri, 2 octombrie. Foarte mulţi oameni îşi sărbătoresc ziua de nume

Calendar ortodox, miercuri, 2 octombrie. Foarte mulţi oameni îşi sărbătoresc ziua de nume
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    01 Oct 2019   •   17:05

SĂRBĂTARE 2 OCTOMBRIE, SFÂNTUL CIPRIAN. Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian este pomenit în calendarul creştin ortodox la 2 octombrie.

Sfântul Ciprian a fost filozof şi vrăjitor vestit în Antiohia Siriei, de neam era din Cartagina, născut din părinţi necredincioşi, fiind dat din copilărie spre a sluji zeului Apolon.

SFÂNTUL CIPRIAN. A învăţat magia în Atena, Egipt, Caldeea şi dobândise o mare faimă printre închinătorii la idoli. În Antiohia a mers când era desăvârşit în tot răul: vrăjitor şi fermecător, pierzător de suflete, mare prieten şi credincioasă slugă a stăpânitorului iadului, cu care singur faţă în faţă a vorbit.

SFÂNTUL CIPRIAN. Despre acest lucru a mărturisit singur, spunând: "Să mă credeţi pe mine că singur pe diavol l-am văzut, pentru că prin jertfe l-am rugat şi l-am sărutat şi am grăit cu dânsul şi cu aceia care sunt la dânsul mai mari şi m-au iubit şi mi-au lăudat înţelegerea mea ... Era chipul lui ca o floare de iarbă şi capul îi era încununat cu o coroană prefăcută, nu adevărată, ci nălucire de aur şi pietre luminoase, care lumina chipul acela şi hainele lui erau minunate. Iar când se întorcea încoace sau încolo se cutremura tot locul acela şi mulţi stăteau lângă scaunul lui cu fel de fel de rânduieli ale duhurilor răutăţii, întru mare supunere. Eu cu totul pe mine mă dădusem atunci, supunându-mă la toată porunca lui" (Vieţile Sfinţilor).

SFÂNTUL CIPRIAN. Aceasta a spus-o singur Sfântul Ciprian despre sine după întoarcerea sa la Dumnezeu.

SFÂNTUL CIPRIAN. A fost câştigat la credinţa creştină de către Iustina fecioară şi creştină, care pe toate demonicele lui lucrări ca pe o pânză de păianjen le-a sfărâmat.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close