De-a lungul carierei a făcut peste 35 de transplanturi. De asemenea, a realizat 10.000 de operaţii pe cord deschis şi 5.000 de operaţii pe cord închis.
Şi ca şi când nu ar fi fost suficient, în 1995, a reuşit să pună bazele Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu-Mureş. Vorbim despre doctorul Radu Deac, cel care este considerat "cel mai important chirurg cardiac al ultimelor două decenii".
Medicul Radu Deac s-a născut în anul 1940, în Zalău. A urmat cursurile şcolii de băieţi de la Sighişoara, după care a făcut Facultatea de Medicină, la Cluj. A studiat intens despre cum îi poate ajuta pe oameni atunci când inima le cedează.
La doar 24 de ani a reuşit să facă primul transplant de inimă. Ce-i drept, pacientul era un câine, iar operaţia era un experiment. Dar acesta a fost doar începutul poveştii lui. A simţit că studiile lui nu sunt complete, aşa că în anul 1968 a plecat în Anglia să facă o specializare. În 1970, când s-a întos în ţară, Ministerul Sănătăţii l-a repartizat la Târgu-Mureş, unde activitatea în chirugie cardiacă era evoluată.
Pe 5 aprilie 1973, Radu Deac a făcut prima operaţie pe cord deschis. A fost ajutat de profesorul Ioan Pop, care era prim-operator. Echipa de medici a supravegheat pacientul timp de trei zile şi trei nopţi pentru a fi siguri.
Primul transplant avea să-l facă abia câţiva ani mai târziu. În octombrie 1999, a fost sunat de Şerban Brădişteanu, care atunci era şeful secţiei de Chirugie Cardiacă de la Spitalul Floreasca. I-a spus că-şi doreşte să facă un transplant de inimă şi că are nevoie de el. Cum ecuaţia părea perfectă, Radu Deac a luat elicopterul spre Bucureşti şi a participat la operaţie ca prim-ajutor.
"Eu am recoltat inima de la donator şi împreună s-a făcut acest prim transplant, din fericire reuşit şi care a fost un mare început, un succes", a spus prof. univ. dr. Radu Deac, fost şef al Institutului de Inimi Târgu-Mureş.
Două săptămâni mai târziu, pe 14 noiembrie 1999, a reuşit să facă în Târgu-Mureş cel de-al doilea transplant din ţară.
Radu Deac are trei diplome de excelenţă, este cetăţean de onoare în două oraşe şi deţine şi Ordinul naţional Steaua României, grad de Comandor.
Ştiri video recomandate