Antena 3 CNN Actualitate Şi oamenii legii pot deveni victime. Zeci de poliţişti au fost răniţi sau ucişi în misiune

Şi oamenii legii pot deveni victime. Zeci de poliţişti au fost răniţi sau ucişi în misiune

Şi oamenii legii pot deveni victime. Zeci de poliţişti au fost răniţi sau ucişi în misiune
Sursa foto: Foto: mikecornelison.com
21 Aug 2015   •   10:19

Cazul agentului Gheorghe Ionescu nu este singular. Zeci de poliţişti au fost răniţi, nenorociţi pe viaţă sau ucişi în timp ce se aflau în misiune.

Un subofiţer al IPJ Dâmboviţa este, de cinci ani, în comă, după ce a fost lovit cu o sticlă în cap de membrul unui clan interlop. Un alt poliţist, din Roşiorii de Vede, şi-a pierdut viaţa când încerca să oprească nişte hoţi prinşi la furat. Au trecut pur şi simplu cu maşina peste el. Iar agenţi au fost loviţi intenţionat în trafic de şoferi băuţi sau de aroganţi.

Un agent de la Poliţia Rutierã a fost cãlcat intenţionat cu maşina de un tânăr, în Capitală, după ce îl trăsese pe dreapta. Şoferul mirosea puternic a alcool, iar când poliţistul l-a rugat sã coboare din automobil, tânărul a demarat în trombă şi l-a târât pe agent după el zeci de metri pe drum.

A fost prins în trafic, după ce a mai lovit un autoturism. Poliţiştii au descoperit că bărbatul avea o alcoolemie de 0,79 la mie şi nu deţinea nici permis de conducere. Poliţistul a fost internat în spital, rănit la ambele picioare.

În 2010, poliţistul Codruţ Oprea, subofiţer la IPJ Dâmboviþa, a fost bătut crunt şi lovit în cap cu o sticlă, într-un bar, de un interlop din Târgovişte, pe care îl anchetase.

A intrat în comã. Părinţii l-au vegheat la spital şi s-au rugat pentru el. Nu şi-ar fi imaginat că, şi după cinci ani, copilul lor va respira tot legat la aparate. Agresorul care l-a nenorocit, un interlop zis Danezu, din Clanul Ghenosu, a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor.

Un alt poliţist, din Brăila, a fost grav rănit în timp ce îl în timp ce urmărea, cu motocicleta, o maşină condusă de fiul unui milionar din Satu Mare. Agentul a fost lovit în plin de un alt autoturism, deşi avea semnalele luminoase şi sonore în funcţiune.

În mai anul acesta, un poliţist local din Argeş a fost lovit intenţionat cu maşina de edilul unei comune din judeţ, chiar în faţa primăriei Piteşti. Agentul organiza maşinile care intrau în parcarea primăriei atunci când a fost lovit cu maşina de primar.

În septembrie 2014, un alt agent a fost victima unui şofer nemulţumit că un echipaj de poliţie din Constanţa se pregatea sa ii ridice masina parcata ilegal pe trotuar. Bărbatul a demarat în trombă şi l-a lovit pe unul dintre poliţisti. Dupa o urmarire ca-n filme prin Constanta, trei echipaje de poliţie au reuşit sa-l blocheze pe şofer şi să-l aresteze.

Unul dintre cele mai grave cazuri de acest fel a avut loc în 2004. Un poliţist din Roşiorii de Vede a murit când încerca să oprească 20 de hoţi îmbarcaţi în trei maşini, care tocmai se întorceau de la furat. Poliţistul a fost spulberat de masina unuia dintre suspecţi şi a murit la spital.

×
Subiecte în articol: Politie politisti victime oamenii legii
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close