Antena 3 CNN Actualitate Social Mihai Tudose: România face doar act de prezență la negocierea viitorului cadru bugetar european

Mihai Tudose: România face doar act de prezență la negocierea viitorului cadru bugetar european

Mihai Tudose susține că în criza generată de coronavirus Germania va ieși victorioasă, iar țările mai fragile economic din Uniune se vor prăbuși în lipsa unui sprijin extern direct.

Mihai Tudose: România face doar act de prezență la negocierea viitorului cadru bugetar european
Sursa foto: Hepta
21 Mai 2020   •   17:51

De asemenea, europarlamentarul PSD consideră că în acest context România „face doar act de prezență” la negocierea viitorului cadru bugetar european.

”Germania va ieși victorioasă din criză, sub impulsul unui sprijin public masiv: jumătate din ajutoarele de stat din UE, ce au primit aprobarea Comisiei Europene de la începutul crizei, sunt acordate companiilor germane de către guvernul Merkel. Dar țările mai fragile economic din Uniune se vor prăbuși în lipsa unui sprijin extern direct. Iar 59% din exporturile germane merg spre celelalte membre ale UE, de la care provin 66% din importurile Germaniei.

Din păcate, România face doar act de prezență la negocierea viitorului cadru bugetar european. O arată și poziția palidă a d-lui Cîțu la Consiliul Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) de ieri. În mod natural, da, poziția noastră este clară. Dar nu e argumentată și susținută așa cum ar trebui să fie, nici măcar când ne este favorabil contextul creat de Germania.”, a spus Mihai Tudose, pentru Digi 24.

×
Subiecte în articol: negociere România mihai tudose
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close