Potrivit Poliția municipiului Dej, la data de 2 februarie, în jurul orei 12.00, Panait Lorena Andreia, în vârstă de 23 de ani, din comuna Câțcău, aflându-se în municipiul Dej, alături de un membru al familiei, a plecat din respectiva zonă, iar până în acest moment nu a revenit la domiciliu.
SEMNALMENTE – înălțime 1.68 m, 62 de kg, forma feței ovală, păr șaten, ochi verzi. La momentul plecării era îmbrăcată cu o geacă de culoare bej, pantaloni de trening de culoare neagră, cizme negre cu blană în aceeași culoare.
![]()
Persoanele care pot furniza orice informaţii despre tânără sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!